Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În perioada 28 aprilie – 02 mai a.c., 230 de jandarmi vor executa misiuni de menținere a ordinii și liniștii publice în mediul urban și rural în sistem integrat, în cooperare cu efective de poliție și independent, prin patrule de jandarmi.
La solicitarea Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, efective de jandarmi vor participa la controalele comune executate în zonele de agrement aferente fondului forestier, pentru prevenirea situațiilor de urgență generate de arderi sau incendieri necontrolate, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii și Zilei Internaționale a Tineretului.
Jandarmii vor acționa în această perioadă pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și intervenția la apelurile făcute de cetățeni prin numărul unic de urgență 112, dar și pentru respectarea prevederilor legii nr.54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic, care are ca scop prevenirea, reducerea și eliminarea impactului negativ asupra mediului.
Persoanele fizice care desfășoară activități de picnic au obligația să aprindă focul doar în locuri special amenajate și să îl supravegheze în permanență, să lase locul curat, să arunce deșeurile doar la containerele special amenjate și, nu în ultimul rand, să nu desfășoare activități de picnic în afara zonelor special amenjate în acest sens.
Nerespectarea acestor obligații constituie contravenții și se sancționează, în funcție de faptă, cu amenzi cuprinse între 100 și 50000 de lei.
De asemenea, aprinderea focului în fondul forestier naţional în alte locuri decât cele special amenajate şi marcate ori la o distanţă mai mică de 30 metri de limita pădurii se sancționează cu amendă de la 2000 la 5000 de lei, conform prevederilor legii privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.