Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
O mașină scăpată de sub control a izbit în plin un autoturism parcat joi, 27 aprilie 2017, în jurul orei 14.45, pe strada Spiru Haret din Dorohoi.
Din primele cercetări, se pare că șoferul unui autoturism Fiat se deplasa pe strada A.I. Cuza din Dorohoi, pe sensul de coborâre, iar în momentul în care a pătruns în intersecția cu strada Spiru Haret a pierdut controlul volanului și a acroșat un autoturism Mercedes parcat, care a ricoșat într-un autoturism Dacia Logan. În urma impactului autoturismul Mercedes a fost urcat aproape cu totul pe trotuar.
La locul accidentului a ajuns o ambulanță SMURD care a acordat primele îngrijiri medicale șoferului, care ulterior a refuzat transportul la spital. Totodată, la fața locului au ajuns și două echipaje din cadrul Poliției Municipale Dorohoi care au efectuat cercetări pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului.
Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. În continuare se efectuează cercetări pentru aplicarea soluțiilor procedureale.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.