Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un bărbat în vârstă de 55 de ani a ajuns astăzi, 1 mai 2017, la Spitalul Municipal Dorohoi cu multiple fracturi.
Nicolae M., din Vatra Dornei, a fosta adus de ambulanță la Spitalul Municipal Dorohoi, după ce a căzut de pe o casă din Loturi Enescu, de la o înalțime de aproximativ 4 metri. Acesta a primit primele îngrijiri medicale şi a fost solicitat ajutorul elicopterului SMURD.
„Pacientul a ajuns la Spitalul Municipal Dorohoi cu politraumatism în urma căderii de la o distanță de aproxiumativ 4 metri. Acesta a fost stabilizat, consultat și i s-a pus diagnosticul de hematom cerebral, fractură de occipital, fractură bază de craniu, fractură de claviculă, zece coaste fracturate și hemotorax. Acesta era stabil hemodinamic, conștient și s-a solicitat transferul la Iași, la neurochirurgie toracică și apoi la neurochirurgie.”, a declarat pentru Dorohoi News, dr. Ovidiu Alexa, medic coordonator CPU Dorohoi.
Pompierii dorohoieni au fost solicitați pentru a asigura zona în care va ateriza elicopterul și anume suprafața Stadionului Municipal Dorohoi „1 Mai”. Aceștia s-au deplasat prompt la fața locului și au luat toate măsurile corespunzător procedurilor. Totodată, la fața locului, au asigurat liniștea și ordinea publică un echipaj din cadrul Jandarmeriei Dorohoi.
Aparatul de zbor a aterizat pe stadionul „1 Mai” din Dorohoi, în jurul orei 19:00, de unde l-a preluat pe bărbat, pentru a-l transporta la Iași. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro
Mamă, tata de ce este chel?
- Oameni fără păr sunt mai deștepți.
Dar tu de ce ai așa mult păr în cap?
- Taci și mănancă!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.