Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un bărbat în vârstă de 33 de ani a ajuns astăzi, 28 mai 2017, la Spitalul Municipal Dorohoi cu tulburări de respirație.
Iulian V., de la Căminul Ionășeni, a fost adus de ambulanță la Spitalul Municipal Dorohoi, după ce, nu se simțea bine și acuza tulburări de respirație. Acesta a primit primele îngrijiri medicale şi a fost solicitat ajutorul elicopterului SMURD.
„Pacientul a ajuns la Spitalul Municipal Dorohoi cu astenie, tulburări de respirație și tegumente palide. Acesta a fost stabilizat, consultat și i s-a pus diagnosticul de insuficiență renală acută și anemie severă. Pacientul este stabil hemodinamic și s-a solicitat elicopterul SMURD pentru transferul la Spitalil Parhon Iași.”, a declarat pentru Dorohoi News, dr. Ovidiu Alexa, medic coordonator CPU Dorohoi.
Pompierii dorohoieni au fost solicitați pentru a asigura zona în care va ateriza elicopterul și anume suprafața Stadionului Municipal Dorohoi „1 Mai”. Aceștia s-au deplasat prompt la fața locului și au luat toate măsurile corespunzător procedurilor.
Aparatul de zbor a aterizat pe stadionul „1 Mai” din Dorohoi, în jurul orei 14:00, de unde l-a preluat pe bărbat, pentru a-l transporta la Iași. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro
29.05.2017 la 09:18
Cu Centrul de dializa de la Dorohoi ce se mai aude ? S-a mai aprobat, se mai face? Nu se mai stie nimic.
Mamă, tata de ce este chel?
- Oameni fără păr sunt mai deștepți.
Dar tu de ce ai așa mult păr în cap?
- Taci și mănancă!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.