Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Traian S. de 47 ani, din municipiu, în timp ce conducea autoturismul marca Opel pe Calea Naţională din municipiul Botoşani, în ziua de 19.10.2010, în jurul orei 14.25, pe fondul consumului de alcool intră coliziune cu autoturismul Dacia Logan oprit în faţa sa, la semafor.
Din impact, autoturismul a fost proiectat într-un autoturism Daewoo Matiz, care la rândul său a fost proiectat în autovehiculul Volkswagen, aflate unul în faţa celuilalt.
Din accident nu au rezultat victime.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, în cazul lui S. TRAIAN rezultatul indicând o concentraţie de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la Spitalul judeţean Botoşani unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cazul celorlalţi conducători auto rezultatele testării au fost negative.
În cauză s-au întocmit acte premergătoare de cercetare faţă de S. TRAIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, urmând a se propune soluţie procedurală. (DorohoiNews.ro)
Autor: DorohoiNews.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.