Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

exercitii isu botosani 08

Ghinionul unei zile de marți, 13, poate fi prevenit doar printr-o pregătire temeinică, atât teoretică, cât și practică. De cele mai multe ori, realitatea a demonstrat că, deși, teoretic, cetățenii cunosc modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență, atunci când sunt implicați într-un eveniment nedorit reacționează contrar cunoștințelor dobândite.

Și pentru că, deprinderile se dobândesc doar prin exercițiu, pompierii botoșăneni au desfășurat, astăzi, de „Ziua Informării Preventive”, o serie de activități practice la care au participat zeci de elevi de la Liceul Tehnologic „Elie Radu” Botoșani și Școala Gimnazială nr.1 Orășeni Deal. După ce li s-a explicat teoretic cum să prevină o situație de urgență sau cum să se comporte în cazul producerii unor evenimente nedorite, „musafirii” au fost implicați în exerciții demonstrative de stingere a unui incendiu, de salvare de la înălțime, de descarcerare și de căutare-salvare a persoanelor din medii ostile vieții. „Instrucția” a început cu exerciții de încălzire, apoi, fiecare copil a urcat, până la nivelul I al turnului de instrucție, cu ajutorul scării de fereastră.

Elevii au participat și la stingerea diferitelor tipuri de incendii (de lemn, furaje și produse petroliere) utilizând atât, accesoriile din dotarea autospecialelor de intervenție, cât și stingătoarele. 

Pe parcursul acestor activități practice (anunțarea incendiilor, echiparea pentru intervenție, comunicarea datelor preliminarii prin stațiile de emisie-recepție, realizarea dispozitivului de intervenție, localizarea și lichidarea incendiilor, salvarea persoanelor de la înălțime), elevii au simțit emoția și presiunea timpului pe care pompierii le trăiesc într-o situație reală.

Toate aceste exerciții practice au fost desfășurate în cadrul activităților dedicate „Zilei Informării Preventive”, care se sărbătorește în fiecare zi de marți, 13.
 
Sub sloganul „Preveniți ghinionul”, în unitățile de învățământ din Trușești și locurile cu aglomerări de persoane Dorohoi și Botoșani, pompierii au fost prezenți și le-au explicat cetățenilor cum să prevină o situație de urgență sau cum să se comporte în cazul producerii unor evenimente nedorite.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

exercitii isu botosani 08exercitii isu botosani 01exercitii isu botosani 02exercitii isu botosani 03exercitii isu botosani 04exercitii isu botosani 05exercitii isu botosani 06exercitii isu botosani 07
DorohoiNews.ro, 13-06-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp
Ofer spre închiriere spațiu în suprafață totală de 410 mp în Dorohoi, str. Vlad ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Ofer garsonieră de închiriat

Ofer garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră decomandata,mobilată,și utilată în Plevna Str.Aleea Criva ...

Vând teren Intravilan în Braesti

Vând teren Intravilan în Braesti
3700 metri patrati intravilan Braesti cu o deschidere de 32 metri liniari Curentul se afla in fata terenului ...

Vând casă cu etaj în Dorohoi

Vând casă cu etaj în Dorohoi
Vând casă cu etaj, complet mobilată, racordată la toate utilitățile, în zonă rezidențială ...

Închiriez garsonieră mobilată

Închiriez garsonieră mobilată
Ofer spre închiriere garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi Cartier Plevna, str. Aleea ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro