Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ibanesti (2)

În perioada 12-14 iulie 2017, membrii lotului SVSU Ibănești au participat pentru prima dată la faza interjudețeană a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență - Târgu Ocna, jud. Bacău.

Lupta pentru calificarea la următoarea etapă a competiției a fost foarte strânsă, membrii echipelor concurente din regiunea de Nord-Est au trebuit să demonstreze la cele trei probe (pista cu obstacole, ștafeta 4x100 și dispozitivul) că știu să acționeze prompt și eficient în cazul diferitelor situații de urgență.

După două zile de competiție, echipa SVSU Ibănești (Baltariu George, Alboiu Iulian, Florea Paul, Ioniță Daniel, Pânzariu Dănuț, Ionete Mihai, Purice Costel, Nanu Bogdan, Racu Alex, Șulic Adi, Toma Cristian) a înregistrat o clasare bună, poziționându-se pe poziția a VI-a. 
 
Concursurile Profesionale ale Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă au ca obiective: dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă; evaluarea nivelului de pregătire a capacităţii de intervenţie a serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă; popularizarea, în rândul cetăţenilor, a unor aspecte din activităţile desfăşurate de serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă; dezvoltarea şi îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare între serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.

„Participarea la acest concurs a reprezentat un câștig imens pentru membrii lotului SVSU Ibănești deoarece au avut șansa să desfășoare exerciții de simulare la un nivel competitiv înalt prin intermediul cărora și-au putut dezvolta și perfecționa aptitudinile necesare îndeplinirii cu profesionalism a acțiunilor de interevenție în diferite situații de urgență. Experiența acestei competiții îi determină să se antreneze în permanență astfel încât, la competițiile viitoare, probele de concurs vor fi depășite cu mai multă încredere și mai mult curaj. Mult succes!” a precizat primarul comunei Ibănești, ing. Romică Magopeț.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ibanesti (2)ibanestiibanesti (3)ibanesti (4)
DorohoiNews.ro, 21-07-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp
Ofer spre închiriere spațiu în suprafață totală de 410 mp în Dorohoi, str. Vlad ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Ofer garsonieră de închiriat

Ofer garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră decomandata,mobilată,și utilată în Plevna Str.Aleea Criva ...

Vând teren Intravilan în Braesti

Vând teren Intravilan în Braesti
3700 metri patrati intravilan Braesti cu o deschidere de 32 metri liniari Curentul se afla in fata terenului ...

Vând casă cu etaj în Dorohoi

Vând casă cu etaj în Dorohoi
Vând casă cu etaj, complet mobilată, racordată la toate utilitățile, în zonă rezidențială ...

Închiriez garsonieră mobilată

Închiriez garsonieră mobilată
Ofer spre închiriere garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi Cartier Plevna, str. Aleea ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro