Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Zilele Nordului 2017

8.000 de participanți a numărat ediția din acest an a Zilelor Nordului, a patra de la debutul festivalului. Dintre cele aproape 40 de concerte și evenimente de pe agenda ediției, de cele mai mari audiențe s-au bucurat concertele Coma, Taraf de Caliu și Moonlight Breakfast, care au adus câte 1.500 de oameni în Poiana Teioasa.

„S-a văzut cu ochiul liber și s-a și simțit în atmosfera generală o întinerire a publicului nostru și o creștere importantă a numărului de turiștilor veniți la festival. Numărul de corturi din camping s-a dublat față de anii trecuți, iar din formularele de înscriere la diversele activități am putut vedea că la festivalul din acest an au venit participanți din Botoșani, Suceava, Iași, Chișinău, Timișoara, București, Bistrița, Mureș, Bacău, Vaslui, Siret, Rădăuți, Cluj, Baia Mare și Brașov. Ne-am bucurat să aflăm că, pe lângă dărăbănenii din diaspora care au revenit acasă pentru festival, am avut la această ediție și turiști străini: grupuri din Italia, Spania, Columbia și Țara Galilor au venit să ne salute. Estimăm că 10% din total participanților din acest an au fost turiști veniți din țară și din străinătate”, declară Ștefan Teișanu, președintele Asociației Nord.

Noutățile ediției s-au bucurat de importante succese de audiență. La conferința Întâlnirile Nordului, avându-i ca invitați pe Doina Melinte, Iulian Rotariu, Mona Prisacariu și Theodor Șoptelea, au participat 100 de persoane, în timp ce fiecare dintre Filmele de la miezul nopții, oferite de Festivalul Internațional de Film Transilvania și proiectate în cinematograful în aer liber instalat în centrul Darabanilor, au participat câte 150 de privitori.

În acest an festivalul a propus trei scene de muzică – Poiana Teioasa, curtea Conacului Balș și amfiteatrul de la Pomârla – și patru noi destinații pentru Tururile Nordului: Delta Prutului de la Horodiștea, Trasele armenești și evreiești din Botoșani, Vechea Capitală de la Siret și Duminicile Nordului de la Pomârla și Hilișeu.

La Pomârla, festivalul a dat startul unei noi ediții a MTB Maratonul Nordului, cu participarea a peste 100 de cicliști din toată țara. Tura scurtă, de 31 de km, și cea scurtă, de 51 de km, i-au dus pe participanți pe dealul Ibăneștilor, pădurile întinse de lângă localitățile Pomârla și Hilișeu, în apropierea izvoarelor râului Jijia (la granița cu Ucraina).

De la Hilișeu, 15 fotografi din țară și din străinătate au pornit în fiecare zi, chiar de la răsărit, în căutarea poveștilor Codrilor Herței, în cadrul unui workshop de fotografie coordonat de Sorin Onișor. Festivalul a mai propus expoziții de pictură, spectacole de magie, ventrilocie și statui vivante, ateliere pentru elevi și profesori, workshop-uri de voluntariat, turnee de tenis și fotbal și tururi ghidate ale Darabanilor.

Campania „100 pentru Nord” a mobilizat până în prezent 60 de donatori pentru Școala Veche de la Darabani, unde sunt necesare urgente lucrări de reparații. 

Școala, reclădită de mai puțin de 10 ani cu fonduri internaționale, prezintă grave neconformități de construcție, care pun în pericol viața celor 200 de elevi și profesori care învață sau predau acolo. Campania continuă până la începerea anului școlar, iar organizatorii speră să mobilizeze cel puțin 100 de donatori din Nord, care să contribuie cu fondurile sau cu materialele de construcții necesare.

Festivalul Zilele Nordului a avut loc în perioada 17-20 august și a fost organizat cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, Primăriei Darabani, Primăriei Pomârla și Primăriei Hilișeu-Horia, Bergenbier, Almdudler, Radio Guerrilla, Cadasplan Solutions, Betty Ice, Compania Transilvană de Tipar, Galaxy Design, Pirania, Sagrod, Symmetrica și Suhardo.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Zilele Nordului 2017
DorohoiNews.ro, 21-08-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare. Pentru detalii va așteptăm la ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”
SC AVI-DIMAX SRL din Broscăuți, județul Botoșani, solicită emiterea autorizației de mediu pentru ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in căutare unui loc de munca remote/in persoană. Nivel engleza C1, experiență in customer service, ...

Vând storcător de fructe și legume la rece

Vând storcător de fructe și legume la rece
Vând storcător de fructe și legume Heinner, la rece, cu melc pentru păstrarea savoarei și beneficiilor ...

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi își exprimă profunda tristețe la aflarea ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de colegul Damaschin ...

Închiriez apartament cu o cameră

Închiriez apartament cu o cameră
Închiriez apartament cu o cameră, situat în municipiul Dorohoi, bulevardul Victoriei, nr. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro