Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Dorohoianul Constantin Pocai (43 ani), a lucrat în mai multe restaurante din Hexagon, a colaborat cu bucătarul fostului preşedinte al Franţei, a participat la Masterchef la Paris şi s-a specializat în a sculpta în fructe şi legume. Venit în concediu, Constantin Pocai şi-a demonstrat talentul iar operele sale au putut fi admirate de către botoşănenii au fost la o nuntă în municipiu.
Constantin Pocai a lucrat prin câteva restaurante din judeţul Botoşani. La început spăla vasele, apoi a fost ajutor de bucătar după care a lucrat ca bucătar. În 2011, dorohoianul s-a gândit să-şi încerce norocul în Franţa. Nu cunoştea limba franceză iar adaptarea a fost foarte dificilă. Norocul a dat peste el, un an mai târziu iar din acel moment viaţa lui Constantin Pocai s-a schimbat.
„În 2012, am trimis candidatura la Masterchef. Au fost 120.000 de candidaţi şi am avut şansa să fiu printre candidaţii invitaţi la Paris, la casa Masterchef. Nu cunoşteam foarte bine limba franceză şi am fost nevoit să mă retrag în timpul concursului. Ulterior, am început să devin cunoscut. M-au căutat bucătari care mi-au propus să lucrez în restaurantele lor”, îşi aminteşte Constantin Pocai.
„Am început să cunosc chef bucătari de renume, am lucrat cu ei perioade de 5-7 zile, chiar o lună. Să strângi mâna unui bucătar care a fost de două ori bucătarul preşedintelui Franţei, e ceva la care nu visam niciodată. M-au ajutat cu idei. Am început o şcoală de bucătari profesionişti în Lyon. Am zis să profit de fiecare moment. Am primit felicitări că m-am integrat în societatea franceză. În decembrie 2016 am vrut să particip la un campionat de sculptură dar am fost respins deoarece nu sunt cetăţean francez. Era un concurs naţional”, a completat dorohoianul.
Opere de artă din fructe şi legume
Tot în Franţa, Constantin Pocai şi-a descoperit talentul de a sculpta în fructe şi legume. În 2012 a văzut pentru prima dată fructe şi legume transformate în operă de artă. A vrut să încerce şi el. La început nu prea i-a ieşit dar ulterior a cunoscut profesionişti în domeniu care l-au ajutat iar acum realizează adevărate opera de artă.
„La un moment dat am văzut nişte mere sculptate la cineva şi am zis să încerc şi eu. Prima dată, am început cu un harbuz, am muncit toată noaptea, cu un cuţit ascuţit pe o piatră. Am început să cunosc profesionişti în domeniu, care participau pe la concursuri. Într-o zi, am avut norocul să cunosc campionul Franţei, William Hermer, membru al Academiei Naţionale de Bucătărie şi Restaurante. Mi-a propus să fac un curs de calificare. A fost încă o şansă pe care nu o puteam rata. Am participat la o expoziţie de artă efemeră, într-un parc din Lyon. A fost prima mea experienţă cu publicul. 450 de persoane au vizitat standul meu”, a spus Constantin Pocai.
Venit în concediu în România, dorohoianul şi-a adus cu el cuţitele cu care sculptează. Pentru că urma nunta unei rude, el a decis să-i sculpteze câteva fructe şi legume pentru a pregăti o surpriză invitaţilor.
„Am venit acasă, în concediu. Am o verişoară care se căsătoreşte şi am zis să-i fac ceva mai deosebit. Un bufet din fructe şi legume. Un harbuz care are o imagine cu mirele şi mireasa, cu nişte flori. Al doilea harbuz are sculptat porumbei albi cu două verighete. O degustare de fructe. Un palmier făcut din ananas care dă un aspect frumos. Pentru masa asta, am lucrat două zile. Trebuie să fii foarte calm. Un harbuz, dacă l-ai înţepat greşit, a crăpat. Este foarte greu de lucrat. Trebuie să-ţi placă. Mi s-a întâmplat să muncesc la un harbuz de zece kilograme vreo şase ore iar la final, harbuzul a crăpat în două”, a precizat Constantin Pocai.
„Vreau ceva diferit faţă de ce există”
Dorohoianul spune că se va întoarce în Franţa pentru încă un an iar în 2018 speră să deschidă un mic restaurant în Botoşani. El mizează pe ajutorul prietenilor din Franţa şi îşi doreşte să pună în aplicare ceea ce a învăţat de la bucătarii cu care a lucrat.
„Vreau să mă întorc în România şi cu un pic de ajutor din partea francezilor, să deschid un mic restaurant în care să fac ceea ce am învăţat. Va fi în judeţul Botoşani. Un restaurant cu 50-60 de locuri. Vreau ceva diferit faţă de ce există. Am prieteni bucătari, le-am vorbit de România. O să-i invit. Există şi posibilitatea să mă ajute şi cu fonduri să deschid un restaurant. Dacă va fi ceva frumos, mâncare de calitate, curăţenie şi servire ireproşabilă, lumea o să vină”, a conchis Constantin Pocai. Sursa: btonline.ro
Mamă, tata de ce este chel?
- Oameni fără păr sunt mai deștepți.
Dar tu de ce ai așa mult păr în cap?
- Taci și mănancă!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.