Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un accident cu două victime a avut loc marți după-amiază, în localitatea Poiana Stampei, din județul Suceava, fiind produs de un botoșănean.
Marţi 19 septembrie 2017, în jurul orei 14.15, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă deosebit de periculoasă pe DN 17, în afara localităţii Poiana Stampei, pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile de drum şi carosabilul umed, un tânăr de 23 de ani din judeţul Botoşani a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune frontală cu o maşină condusă regulamentar de un bărbat de 31 de ani din județul Bistrița Năsăud.
În urma accidentului, a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto de 23 de ani, precum şi rănirea ușoară a pasagerului din autoturismul condus de acesta, un tânăr de 21 de ani, tot din județul Botoșani, care au fost transportați cu ambulanța la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, transmit polițiștii.
Mamă, tata de ce este chel?
- Oameni fără păr sunt mai deștepți.
Dar tu de ce ai așa mult păr în cap?
- Taci și mănancă!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.