Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Gara Dorohoi

Unul dintre cele mai frecvente nume rostit, al unei zone din Dorohoi şi nu numai, este cel cel al gării. „Responsabilă” de această prezenţă denominativă, este postura de poartă de intrare a oraşului, care odinioară reprezenta un factor decisiv al progresului acestuia, iar în prezent, având un concurent redutabil, transportul auto.

Oferind cititorilor o imagine a peronului gării, a celor care îl populau în ultimele momente dinaintea închiderii uşilor trenului, dar mai puţin a arhitecturii construcţiei acesteia, căutăm să sugerăm fizionomia timpului, aşteptând opinii şi informaţii din partea cititorilor, privind perioada în care erau folosite aceste vagoane. Privind fotografia, pentru cei care au poposit sau au plecat din gara Dorohoi, se aude parcă, imaginar şi romantic, glasul roţilor de tren, pe drumul de fier, ce deschidea calea către alte meleaguri ale ţării. 

Vă furnizăm şi câteva amănunte, menite să ne readucă în memorie etape din istoria acestei gări, oferite de prof. Ilarion Mandachi: gara dorohoiana a fost inaugurată la 15 decembrie 1888, arhitectura acesteia fiind identică cu a gării de la Dolhasca; în anul 1885, s-a dat în folosinţă linia ferată dinspre Leorda, măsurând 21 km, care parcurge mai multe curbe, datorită pârului Dolina; relaţia Dorohoi-Iaşi a devenit funcţionabilă în anul 1896; iluminatul gării din Dorohoi, datează din anul 1925.

„Restituirea” prin fotografie a istoriei acestei aşezări, se înscrie în campania Amintiri despre trecut – „Dorohoiul de altădată”, pe care o promovează un grup de iniţiativă, făcând apel la cei care deţin imagini vechi cu oraşul, de a le trimite pe adresa redacţiei Dorohoi News, acestea urmând a fi ulterior publicate. (Marius Petrescu)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Gara Dorohoi
DorohoiNews.ro, 07-11-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

07.11.2017 la 15:09

un tezaur care trebuie apreciat de toti dorohoienii actuali si fosti este perla acestui oras este dl ilarion mandachi.stimate domn imi ridic palaria in fata dvoastra.viata lunga si prospera va urez din toata fiinta mea

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Mamă, tata de ce este chel?
- Oameni fără păr sunt mai deștepți.
Dar tu de ce ai așa mult păr în cap?
- Taci și mănancă!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Ofer spre inchiriere

Ofer spre inchiriere
Ofer spre inchiriere apartament cu doua camere decomandat in zona Olinescu cu centrala termica, mobilat. ...

Declar pierdut certificat de înregistrare fiscală

Declar pierdut certificat de înregistrare fiscală
Declarăm pierdut certificatul de înregistrare fiscală Seria A nr. 0387357, emis pentru CHIPER ...

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” împreună cu doamna ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul grupei FLUTURAȘII de la Grădiniță cu Program Prelungit  Ștefan cel Mare și Sfânt" ...

Închiriez garsonieră, zonă centrală

Închiriez garsonieră, zonă centrală
Inchiriez garsoniera zona centrala situata la parter str. Dumitrie Pompeiu relatii la Tel. 0748993952

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari
Vand avantajos loc de casa 992mp la iesire din Dorohoi - Pascari. Terenul dispune de gaz, apa, canal, ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro