Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un puternic incendiu a avut loc, marţi dimineaţă, în municipiul Dorohoi, după ce un ansamblu de patru case a fost cuprins de flăcări.
Incendiul de pe strada Lt. Andrei a izbucnit în podul unui imobil și a afectat trei familii. Evenimentul s-a produs în această dimineață. Clădirea adăpostește patru familii. Alarma s-a dat puțin înainte de ora 08.00. La locul indicat s-au deplasat cinci echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu patru autospeciale și o ambulanță SMURD. În sprijin, au fost trimise forțe și mijloace de la Detașamentul de Pompieri Botoșani.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, pompierii au intervenit mai bine de două ore. Au ars: acoperișul imobilului pe o suprafață de cca. 100 m.p. (acoperișul la două dintre familii și parțial la cea de-a treia), bunurile din două camere și un hol aparținând unei familii și s-au degradat bunurile din camerele locuite de o a doua familie. Una dintre locatare, care a refuzat inițial asistența medicală, a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate după ce a suferit un atac de panică.
Două dintre imobilele afectate de incendiu sunt proprietate privată, iar două proprietate a Primăriei şi sunt folosite ca locuinţe sociale. Cauza probabilă și valoarea bunurilor distruse sunt în curs de stabilire.
Mamă, tata de ce este chel?
- Oameni fără păr sunt mai deștepți.
Dar tu de ce ai așa mult păr în cap?
- Taci și mănancă!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.