Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Ibanesti_18

Ziua Națională a României este una dintre cele mai importante zile de peste an, când ne amintim cu emoție și pioșenie de evenimentele istorice care au prilejuit înfăptuirea statului național român.

Pentru a marca această zi deosebită, primarul comunei Ibănești, dl. ing. Romică Magopeț împreună cu elevii Școlilor Gimnaziale din comuna Ibănești, s-au reunit într-un program cultural-artistic surpriză pentru cei 9 veterani de război, care mai poartă încă pecetea vicisitudinilor istoriei.

Programul a debutat cu slujba de TE DEUM oficiată de preoții parohi din comună și un moment de rugăciune pentru eroii de ieri și de astăzi, ostași ai poporului român. După ascultarea Imnului Național al României, primarul comunei Ibănești a rostit câteva cuvinte privitoare la semnificația zilei de 1 Decembrie, aducându-i în prim-plan spre cinste și admirație pe cei 9 veterani de război ai comunei Ibănești.

„ (...) 1 Decembrie 1918 reprezintă evenimentul cel mai important din istoria României, un extraordinar act de voință prin intermediul căruia s-au pus bazele Statului național român modern. Astăzi îi sărbătorim pe veteranii care și-au câștigat acest titlu având în spate cinste, respect și devotament, titlu care a fost câștigat prin jertfă și sacrificiu. Veteranii sunt cei care au înfăptuit idealurile supreme ale românilor. Avem un trecut frumos de care să fim mândri care a fost obținut prin luptă de veterani. Dumneavoastră sunteți ostașii de ieri și eroii de astăzi! Sunteți de apreciat pentru ca ați avut curaj, iar curaj nu înseamnă să găsim putere să mergem mai departe, ci să mergem mai departe și când nu avem putere. Avem obligația să învățăm din aceste lecții de curaj, de demnitate și patriotism. Dumneavoastră sunteți cei care ați pus în slujba țării ceea ce aveți mai scump: viața!
Noi, cei de aici, de la primar până la cel mai mic copil ne închinăm în fața tuturor și vă mulțumim!
Dumneavoastră ați apărat independența, suveranitatea și integritatea teritorială a României. Datorită dumneavoastră avem trecut, avem viață, avem continuitate, avem o țară și suntem un popor! Existența acestui popor a fost câștigată prin luptă, de dumneavoastră! Vă mulțumim! (...)”
a precizat primarul comunei Ibănești, ing. Romică Magopeț.

În semn de apreciere și recunoștință veteranii Șlincu Ioan, Gheorghiescu Victor, Apopei Gheorghe, Gorcea Vasile, Dodu Gheorghe, Bolohan Costachi, Beșleagă Neculai, Iohan Vasile au primit diplome de onoare, drapelul României, cel care i-a însuflețit în momentele de luptă și un premiu în bani.

După acest moment emoționant, elevii ibăneșteni îndrumați de cadrele didactice au pus în scenă momente artistice deosebite, prin care au evocat cele mai importante evenimente istorice, au recitat poezii, au intonat melodii patriotice și cântece populare.

În aplauzele celor prezenți elevii s-au înclinat de fiecare dată cu respect și emoție în fața veteranilor care au privit cu bucurie și mândrie fiecare moment artistic.

Spre finalul evenimentului cultural-artistic au fost depuse corone de flori la Monumentul Eroilor din comuna Ibănești.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Ibanesti_18Ibanesti_01Ibanesti_02Ibanesti_03Ibanesti_04Ibanesti_05Ibanesti_06Ibanesti_07Ibanesti_08Ibanesti_09Ibanesti_10Ibanesti_11Ibanesti_12Ibanesti_13Ibanesti_14Ibanesti_15Ibanesti_16Ibanesti_17Ibanesti_19Ibanesti_20
DorohoiNews.ro, 29-11-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp
Ofer spre închiriere spațiu în suprafață totală de 410 mp în Dorohoi, str. Vlad ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Ofer garsonieră de închiriat

Ofer garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră decomandata,mobilată,și utilată în Plevna Str.Aleea Criva ...

Vând teren Intravilan în Braesti

Vând teren Intravilan în Braesti
3700 metri patrati intravilan Braesti cu o deschidere de 32 metri liniari Curentul se afla in fata terenului ...

Vând casă cu etaj în Dorohoi

Vând casă cu etaj în Dorohoi
Vând casă cu etaj, complet mobilată, racordată la toate utilitățile, în zonă rezidențială ...

Închiriez garsonieră mobilată

Închiriez garsonieră mobilată
Ofer spre închiriere garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi Cartier Plevna, str. Aleea ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro