Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
O singură olimpică internaţională din Botoşani a fost premiată luni de Ministerul Educaţiei, în cadrul festivităţii de recompensare a elevilor care au obţinut distincţii la olimpiadele şi concursurile şcolare internaţionale în anul şcolar 2009-2010.
Este vorba de Adelina Fulga, care s-a clasat pe Locul II la Olimpiada Internaţională de Limbă, comunicare şi literatura română, din luna mai de la Constanţa. Adelina Fulga a terminat în vară Colegiul Naţional "Grigore Ghica" Dorohoi, fiind pregătită de profesoara Oana Bouafia. Acum, a primit un premiu de 7.500 lei.
Cu acest prilej, au fost recompensaţi 120 de elevi câștigători a 140 de distincții (31 de medalii de aur sau premii I, 51 de medalii de argint sau premii II, 55 de medalii de bronz sau premii III și 3 menţiuni) la olimpiadele internaţionale sau regionale (juniori şi seniori) de matematică, biologie, filosofie, geografie, chimie, fizică, informatică, limbă, comunicare și literatură română, limbă latină, astronomie şi astrofizică. De asemenea, au fost premiaţi şi cei 154 de profesori care i-au pregătit, precum şi cele 62 de şcoli din care provin laureaţii.
Potrivit reglementărilor în vigoare, şi în acest an, prin ordin al ministrului Educației, cuantumurile premiilor acordate medaliaţilor la olimpiadele internaţionale sau regionale pe discipline au fost indexate.
Astfel, noile cuantumuri pentru premianţii la olimpiade internaţionale au fost: 11.300 RON - medalie de aur şi premiul special pentru punctaj maxim, 8.750 RON - premiul I/medalie de aur, 7.500 RON - premiul II/medalie de argint, 5.350 RON - premiul III /medalie de bronz şi 3.650 RON - menţiune (sau diplome echivalente). Valorile noilor premii acordate elevilor care s-au impus în competiţiile regionale (olimpiade balcanice, Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Yakuţia, Olimpiada Central Europeană de Informatică, Olimpiada de Chimie „D.I. Mendeleev") sunt: 4.000 RON - premiul I/medalie de aur, 3.400 RON - premiul II/medalie de argint, 2.650 RON - premiul III /medalie de bronz/medalie de bronz şi 2.300 RON - menţiune (sau diplome echivalente).
Pentru profesorul/profesorii care au pregătit elevul/elevii s-a acordat un singur premiu, în cuantumul cel mai mare prevăzut pentru unul din elevii săi/lor. Pentru şcoala pe care elevul/elevii o frecventează sau au frecventat-o se acordă câte un premiu, în cuantumul prevăzut pentru fiecare elev premiat. În acest ultim caz, sumele primite vor fi utilizate pentru dotări destinate sprijinirii eficienţei procesului de învăţământ. Fondul total de premiere alocat a fost de 1,82 milioane lei. (DorohoiNews.ro)
Autor: DorohoiNews.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.