Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

accident

Accident înfiorător vineri seară pe şoseaua de centură a municipiului Iaşi. O tânără şoferiţă, care circulă regulamentar, a pierit într-un accident provocat de un şofer care a vrut să o depăşească.

Manevra l-a costat viaţa şi pe şoferul teribilist, care a ajuns pe contrasens şi s-a izbit frontal de o dubă. Însă impactul l-a aruncat în faţa maşinii condusă de tânără. Fata nu a avut nici o şansă.

Şoferul vinovat de producerea accidentului conducea pe centura municipiului Iaşi, când, la un moment dat, s-a angajat într-o depăşire periculoasă, ajungând pe contrasens. Acolo, s-a izbit frontal de o dubiţă care circulă regulamentar.

Șoferul dubei: „Deodată din deal îmi vine maşina, săgeata înspre mine. Şi în ultima secundă am încercat să evit. Pe sensul meu mi-a intrat în plin, în plin. Fiind pe curbă, ceaţă.”

La o fracţiune de secundă, maşina pe care tocmai o depăşise, condusă de o tânără, l-a lovit puternic din spate. Speriaţi, martorii au sunat imediat la 112 iar până la venirea salvatorilor, au încercat să le acorde răniţilor primul ajutor.

Martor: „Am dat să îi scoatem afară şi femeia n-am putut să o scoatem. Era toată încarcerată. E dezastru şi ălălalt, e scos şi motorul afară, deci toate sunt daună totală”.

Medicii au încercat timp de o oră să-i resusciteze atât pe tânăra cât şi pe şoferul autoturismului, însă impactul le-a fost fatal. Singurul care a supravieţuit, cu răni uşoare, a fost şoferul autoutilitarei.

Ioana Bustiuc, purtătorul de cuvânt IPJ Iaşi: „Din primele cercetări, un bărbat a făcut o manevră neregulamentară de depăşire a unui alt autoturism şi a intrat în coliziune cu un autoturism care venea din sens opus. În urma impactului, a rezultat decesul a două persoane şi una rănită uşor. S-a dechis dosar penal pentru ucidere din culpă.”

Autorităţile continuă acum cercetările pentru a stabili cu exactitate cauza producerii accidentului.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

accident
DorohoiNews.ro, 24-11-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vând apartament cu 3 camere, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, central, deasupra magazinului Profi Dorohoi!! Se vinde mobilat ...

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Închiriez garsonieră mobilată

Închiriez garsonieră mobilată
Ofer spre închiriere garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi Cartier Plevna, str. Aleea ...

Angajăm Asistent Farmacie în Dorohoi

Angajăm Asistent Farmacie în Dorohoi
Farmacia Magistra cu o experiență de peste 20 ani angajează Asistent Farmacist cu experiență. Beneficii: - ...

Angajăm Farmacist în Dorohoi și / sau Darabani

Angajăm Farmacist în Dorohoi și / sau Darabani
Farmacia Magistra cu o experiență de peste 20 ani angajează Farmacist. Beneficii: - salariu competitiv ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro