Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Există o voce a fotografiei? Da. O spune şi incursiunea noastră în istoria imaginilor Dorohoiului de altădată, prin care, alături de scurte texte, multe subiective, am depanat timp de câţiva ani, într-o rubrică oferită de partenerul media Dorohoi News, amintiri învăluite de emoţia şi nostalgia faţă de trecutul urbei noastre.
Prin intermediul a peste o sută de fotografii oferite de colaboratori şi cititori, am redescoperit „vocea” trecutului oraşului, prinzând pentru o clipă eternitatea, „plimbându-ne” pe străzile vechi, poposind imaginar în spaţiile şi zonele comerciale de odinioară, admirând clădiri istorice şi arhitecturi, „developând” cu ajutorul ochiului zonele economice care au adus faima oraşului, profesii, şi mai ales oameni, cu poveştile lor, încrustate în timp.
Şi despre câte alte experienţe, recuperări ale memoriei şi emoţii nu se poate vorbi?
În acest cadru al relaţiei dintre vizual şi reflecţie, de altfel foarte subtilă, includem şi fotografia, pe care v-o oferim şi care surprinde Dorohoiul, cu Strada Principală, din perioada anilor '60. Miezul imaginii este dinamic, cu Cinematograful 30 Decembrie – pitit între clădiri, cu un oraş în mişcare, parcă pulsând, obiectivul aparatului fotografic fiind focalizat pe maşinile tip-camion, destinate şi transportului de pasageri, chiar şi la unele festivităţi. Privind această imagine – document, făcută probabil din balconul fostului OCL, cititorul acestei publicaţii online poate pătrunde în geometria timpului trecut cu bucuria smerită a unei stări de transcendenţă, dată de amintirile fostei înfăţişări a oraşului.
Precizăm faptul că, fotografia ne-a fost oferită de inginerul pensionar Calin Marinescu, original din Dorohoi, ca un răspuns la apelul nostru adresat tuturor concitadinilor, de a ne oferi fotografii din istoria oraşului, solicitare pe care o reiterăm. (Marius Petrescu)
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.