Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Virusul pestei porcine africane (PPA) a fost diagnosticat la un porc mistreț, găsit mort pe raza fondului de vânătoare 40 Suharau, județul Botoșani, în pădurea Alba, într-o zonă situată la aproximativ 3 km de limita de frontieră cu Ucraina.
Suspiciunea a fost emisă în data de 19 ianuarie, în urma emiterii unui buletin de analiză de către Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, informează ANSVSA. Conform procedurii, probele au fost expediate către Institutul de Diagnotic și Sănătate Animală, care duminică, 20 ianuarie, a confirmat suspiciunea. Imediat, carcasa a fost distrusă prin incinerare, iar serviciile veterinare au intervenit pentru acțiuni de dezinfecție și protecție a zonei afectate
Tot în data de 19 ianuarie, a fost convocată o ședință a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) Botosani, sub coordonarea prefectului, pentru adoptarea planului de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane, precum și pentru adoptarea zonelor de restricții, plan care a fost completat în ședința CLCB convocată duminică, 20 ianuarie. Au fost stabilite o serie de măsuri, cum ar fi: vânarea integrală a mistreţilor din zona afectată prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, respectiv prin pândă şi dibuire, reducerea efectivului de mistreţi în zonele cinegetice învecinate, neafectate de PPA, prin realizarea cotei de vânătoare și a cotei suplimentare de intervenţie în funcţie de nivelul optim aprobat prin acte normative.
Proprietarii de porci domestici din zonă au fost informati să izoleze animalele în adăposturi pentru a nu veni în contact cu porcii mistreți sau cu materiale susceptibile de a fi contaminate, provenite de pe fondurile de vânătoare. Ancheta epidemiologică este în desfășurare.
„Facem precizarea că virusul Pestei Porcine Africane nu afectează omul, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact major la nivel social și economic”, informează oficialii ANSVSA Botoșani.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.