Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, împreună cu lucrători din cadrul IJJ Botoşani au organizat miercuri 8 mai, pe raza municipiului Botoşani o acţiune cu efective mărite, pentru prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ şi a criminalităţii stradale.
Poliţiştii au acţionat în Piaţa centrală şi în zonele adiacente acesteia, precum şi alte zone intens circulate din oraş.
Cu ocazia activităţilor specifice desfăşurate, au fost legitimate 128 de persoane şi controlate 47 de unităţi economice şi 13 autovehicule.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 27 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora fiind de aproximativ 3.700 de lei.
Totodată, au fost distribuite peste 800 de materiale preventive-flyere, cu sfaturi pentru cetăţeni, privind protejarea împotriva furturilor din buzunare, tâlhăriilor sau înşelăciunilor prin metoda accidentul ori voiajorii.
De asemenea, poliţiştii Compartimentului Prevenire au fost prezenţi în două şcoli din municipiul Botoşani, Şcoala Gimnazială Sfântul Nicolae, respectiv Şcoala Gimnazială nr. 7, unde s-au întâlnit cu 107 elevi, această activitate subscriindu-se proiectelor Împreună pentru o comunitate mai sigură, Prevenirea victimizării minorilor, Siguranţa online şi Prevenirea delicvenţei juvenile.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.