Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţiştii Serviciului Rutier Botoşani au desfăşurat pe raza judeţului, luni, 17 iunie 2019, o acţiune pentru combaterea conducerii pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa alcoolului.
Cu ocazia activităţilor specifice organizate, au fost aplicate un număr de 56 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora depăşind suma de 32.000 de lei.
Totodată, au fost testaţi alcoolscopic peste 200 de conducători auto, 19 dintre aceştia fiind depistaţi sub influenţa alcoolului.
De asemenea, poliţiştii au reţinut 21 de permise, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule.
Poliţiştii acţionează în permanenţă prin prezenţa activă pe drumurile publice pentru asigurarea unui climat de disciplină rutieră şi prevenirea victimizării prin accidente de circulaţie.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.