Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un adolescent de la Școala Gimnazială „A.I.Cuza” din Dorohoi a ajuns la spital după ce a căzut de la aproximativ trei metri înălțime.
Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de luni, 21 octombrie 2019, când, în timpul unei ore, el s-a învoit să meargă la toaletă. Ușile școlii erau închise, dar a profitat de faptul că niște elevi ieșeau la sport și a ieșit o dată cu ei.
Când a vrut să se întoarcă la oră, ușa era tot încuiată, așa că s-a gândit să se joace de-a Spiderman în loc să cheme pe cineva să îi deschidă. S-a cățărat pe burlanul clădirii, dar acesta a cedat, iar băiatul a căzut lângă zidul școlii.
Auzind zgomotul produs de căderea acestuia, cadrele didactice au ieșit imediat și au sunat la 112. Din fericire, adolescentul a suferit doar un traumatism la un picior și a refuzat internarea. Conducerea școlii a demarat o anchetă în acest caz.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.