Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Pe data de 1 Decembrie 2019 Primăria Comunei Broscăuți și Școala Gimnazială ”Dimitrie Pompeiu” Broscăuți au organizat o manifestare culturală deosebită, dedicată sărbătoririi a 101 ani de la Marea Unire.
Activitatea s-a desfășurat la Căminul Cultural Broscăuți începând cu ora 14.00 și a debutat cu un cuvânt de deschidere rostit de primarul comunei – Agheorghițoaei Aurel -Costel.
Doamna director al Școlii Gimnaziale ”Dimitrie Pompeiu” - prof. Apostol Iuliana – Andreea a transmis mulțumiri tuturor colegilor și elevilor care s-au implicat în realizarea materialelor ce au decorat locația și a salutat prezența în sală a unora dintre aceștia.
Grupul vocal ”Datina străbună” condusă de domnul prof. Purușniuc Constantin s-a ridicat, din nou, la înălțimea așteptărilor. Cântecele patriotice interpretate au stârnit ropote de aplauze și au încercat, o dată în plus, să trezească în fiecare român sentimentul patriotic, dragostea de neam și țară, iubirea față de aproapele nostru.
Eleva Ciubotariu Delia – Ramona din clasa I a întregit, cu cele patru melodii patriotice interpretate, tabloul muzical dedicat Zilei Naționale.
Mihalache Denisa, elevă în clasa a VII-a, ne-a adus aminte de versurile eminesciene încărcate de patriotism prin recitarea poeziei ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”.
Cu prilejul Proiectului educațional transfrontalier ”Educația ne unește” aflat în derulare (încheiat între Școala Gimnazială ”Dimitrie Pompeiu” Broscăuți, Liceul Tehnologic ”Alexandru Vlahuță” Șendriceni, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Școala Gimnazială Nr. 1 Cordăreni, Gimnaziul Hincăuți - Raionul Edineț - Republica Moldova, Primăria Comunei Broscăuți, Primăria Comunei Șendriceni, Primăria Comunei Cordăreni, Primăria Comunei Hincăuți) la activitate au participat, în calitate de invitați de onoare, cadrele didactice de la Gimnaziul Hincăuți, domnul primar al Comunei Hincăuți – Dascăl Ghenadie, d-na director al Casei de Creație Hincăuți și d-na director al Grădiniței Hincăuți. Prin melodiile interpretate ne-au demonstrat încă o dată că, indiferent de care parte a Prutului ne aflăm, suntem cu toții români.
Alături de organizatori au fost, ca de fiecare dată la ceas de sărbătoare, o parte dintre angajații primăriei precum și primarii comunelor învecinate: Gîngă Sorin – primarul Comunei Văculești, Dumitraș Constantin – Cristian – primarul Comunei Cordăreni, Dohotariu Marin – primarul Comunei Șendriceni.
Manifestarea s-a încheiat cu Hora Unirii la care a participat întreaga audiență iar la ieșirea din sală spectatorii au fost așteptați cu celebra fasole cu cârnați.
Organizatorii s-au declarat mulțumiți de reușita activității, încurajați de gândurile bune și felicitările primite din partea tuturor participanților.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.