Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Vama (7)

În scopul promovării integrității și adoptării unui comportament responsabil în societate, în data de 09 Decembrie a.c., cu ocazia aniversării Zilei Internaționale Anticorupție, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a venit în sprijinul Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care, în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova şi Serviciul Protecție Internă şi Anticorupţie din Republica Moldova, a participat la campania de conștientizare a cetățenilor din cele două state intitulată „Tu poţi face lumină!”.

Scopul campaniei bilaterale este conștientizarea cetățenilor cu privire la riscurile implicării în fapte de corupție și informarea în legătură cu modalitățile de sesizare ale acestora, dezvoltarea unui climat de siguranță publică și crearea unui cadru de cooperare transfrontalieră.

La frontiera de est, lucrători din cadrul Direcției Generale Anticorupție, poliţişti de frontieră din România şi Republica Moldova şi lucrători din cadrul Serviciului Protecție Internă şi Anticorupţie din  Republica Moldova au distribuit în Punctele de Trecere a Frontierei Stânca - Costești, Sculeni - Sculeni , Albița - Leușeni și Oancea - Cahul materialele informative însoțite de recomandări referitoare la adoptarea unui comportament integru și a unei atitudini pro-active cu privire la sesizarea faptelor de corupție.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Vama (7)Vama (1)Vama (2)Vama (3)Vama (4)Vama (5)Vama (6)Vama (8)Vama (9)
DorohoiNews.ro, 09-12-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vând apartament cu 3 camere, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, central, deasupra magazinului Profi Dorohoi!! Se vinde mobilat ...

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Angajăm Asistent Farmacie în Dorohoi

Angajăm Asistent Farmacie în Dorohoi
Farmacia Magistra cu o experiență de peste 20 ani angajează Asistent Farmacist cu experiență. Beneficii: - ...

Angajăm Farmacist în Dorohoi și / sau Darabani

Angajăm Farmacist în Dorohoi și / sau Darabani
Farmacia Magistra cu o experiență de peste 20 ani angajează Farmacist. Beneficii: - salariu competitiv ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro