Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Ofiţerii din Poliţia Română atrag atenţia că nu s-a făcut niciodată o evaluare a banilor cheltuiţi cu Poliţia Locală „care de când există nu a reuşit să-şi dovedească eficienţa în stradă”. Ca dovadă, în urmă cu mai puţin de o lună, Liviu Hrimiuc, primarul oraşului Darabani din judeţul Botoşani, a decis desfiinţarea Poliţiei Locale pe motiv că „nu prea îşi avea rostul”.
Edilul a declarat că este vorba de o reorganizare, iar cei şase angajaţi ai Poliţiei Locale vor deveni agenţi de pază. „E o reorganizare, nu îşi pierde nimeni locul de muncă, or să rămână agenţi de pază. O să devină mai eficienţi în situaţia în care vor deveni personal contractual. Poliţia Locală nu prea îşi avea rostul în oraşul nostru”, a spus Liviu Hrimiuc. Întrebat care e logica desfiinţării Poliţiei Locale, dacă angajaţii îşi vor păstra atribuţiile, Liviu Hrimiuc a răspuns că face economie. „Una e să fii poliţist local şi alta e să fii agent de pază. În primul rând facem ceva economii la bugetul local. Am făcut un calcul, dar nu am datele în faţă, nu pot să vă spun ce economii vom face“, a recunoscut Hrimiuc.
Sindicaliştii din Poliţia Română cred că trecerea serviciilor de Ordine Publică şi Poliţie Rutieră în subordinea edililor va avea efectele catastrofale asupra cetăţenilor.
Concret, conform unui proiect de Ordin al ministrului Afacerilor Interne pus în dezbatere publică, „instituţiile de formare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne alocă, în anul 2020, un număr de 515 locuri în vederea formării iniţiale a poliţiştilor locali cu atribuţii în domeniul Ordinii Publice şi în domeniul Circulaţiei Rutiere, precum şi un număr de 30 de locuri în vederea parcurgerii modulului de management”.
Se pregăteşte o fuziune
Poliţiştii cu vechime din Ministerul de Interne se tem că pregătirea celor de la Poliţia Locală precede mutarea poliţiştilor de la Ordine Publică şi de la Circulaţie din Poliţia Naţională la Poliţia Locală, deci, sub comanda primarilor.
Atac la siguranţa naţională
Sindicaliştii din Poliţia Română cred că trecerea serviciilor de Ordine Publică şi Poliţie Rutieră în subordinea edililor va avea efectele catastrofale asupra cetăţenilor.
„Fără să spunem vorbe mari, putem discuta despre un atac la siguranţa naţională. Ar fi total absurd ca agenţii de Ordine Publică şi Circulaţie să ajungă sub comanda unor primari care nu au cunoştinţe în domeniu. Demersul nu este nou, dar gruparea aceea de edili nu se lasă. Primari care de cele mai multe ori fac parte sau sunt foarte apropiaţi reţelelor de interse din zonă. În majoritatea cazurilor, aceste grupări au şi unele preocupări infracţionale legate de contrabandă, braconaj sau tăieri ilegale de păduri, de exemplu. Exact fapte pe care trebuie să le combată respectivii agenţi, iar primarii îi doresc în subordine. Absurd”, a subliniat pentru „Adevărul” Cosmin Andreica, preşedintele Sindicatului Europol.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.