Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
O familie din Botoșani a avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unei intoxicații cu o substanță necunoscută. Părinții, cei doi copii, dar și un nepot se aflau, sâmbătă seară, în locuința de la Leorda. Femeia se vopsea pe păr, iar la un moment dat a căzut ca secerată, pierzându-și cunoștința.
Speriat, bărbatul a chemat o vecină, de profesie asistentă medicală, însă a început și el să se simtă rău. Aceasta a deschis geamurile din casă și a sunat imediat la 112. La fața locului au fost direcționate nu mai puțin de trei ambulanțe. După ce au fost stabilizați, femeia, care era în starea cea mai critică, dar și copiii au fost transportați la spital.
Un echipaj de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență a ajuns la locuința din Leorda, pentru a vedea cauza intoxicației. Potrivit pompierilor, familia a folosit o soluție pentu a şterge mai multe pete de mucegai pe pereţi, fără a aerisi încăperile, iar sâmbătă seară femeia a folosit o vopsea de păr pe bază de amoniac, ce degajă un miros puternic şi înţepător.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.