Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Campania de informare și responsabilizare a adulților „Un cămin sigur pentru copilul tău”, derulată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, în ultimele șase luni, a determinat conștientizarea de către părinți a pericolelor la care sunt expuși copiii în mediul casnic.
Datele statistice furnizate de specialiștii Secției de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență ”Mavromati” Botoșani, relevă faptul că în 2019, numărul copiilor care au ajuns la spital în urma unor accidente casnice a scăzut față de anul precedent.
Astfel, anul trecut, 558 de copilași au fost victime ale unor accidente casnice (arsuri/opăriri, intoxicații/ otrăviri, înghițire corpi străini sau traumatisme), cu 34 cazuri mai puține față de 2018. În 2019, s-a înregistrat o scădere față de 2018 cu aproape 100 de cazuri a celor care au ajuns pe patul de spital cu arsuri sau opăriri, respectiv de la 140 de cazuri în 2018, la 52 de cazuri în 2019. Din nefericire, a crescut numărul copiilor care au avut nevoie de ajutorul medical după ce s-au intoxicat cu diferite substanțe toxice, au înghițit corpi străini sau au suferit diferite traumatisme.
Pompierii botoșăneni speră ca noul an să nu fie marcat de astfel de evenimente, motiv pentru care vor continua acțiunile de informare și educare preventivă în județ. Astfel, în fiecare lună, pe data de 10, vor fi prezentate pericolele concrete la care sunt expuși copiii din cauza neglijenței, dar și măsurile ce trebuie luate pentru a fi evitate astfel de accidente.
Prima acțiune a fost desfășurată astăzi, în comuna Dângeni, cu sprijinul autorităților locale, a pompierilor voluntari din comună, dar și a voluntarilor din cadrul campaniei naționale „Salvatori din pasiune”.
În timp ce adulții au învățat cum să prevină accidentele casnice sau cum să acorde primul ajutor în astfel de situații, cei mici au participat la o activitate interactivă cu rol educativ în domeniul situațiilor de urgență, condusă de mascota inspectoratului, Sam Pompierul. Echipați cu costume de intervenție, micii pompieri au plecat în misiune cu "autospecialele de intervenție", au trecut printr-un tunel, au salvat ursuleţul sau cățelul de pe tobogan, au alergat printre jaloane şi au stins un incendiu imaginar. Au fost răsplătiți cu dulciuri și multe aplauze.
Curajul, responsabilitatea şi mândria de a fi salvator s-a citit în ochii fiecărui copil care a participat la acțiune, mulți dintre ei mărturisind că vor să devină pompieri. La rândul lor, salvatorii au fost răsplătiți cu zâmbete, îmbrățișări și colinde. La sfârșitul întâlnirii, fiecare participant a primit câte o broșură, realizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani cu sprijinul „Fundației pentru SMURD”, care conține sfaturi pentru prevenirea accidentelor casnice.
Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani. Dezvoltarea conceptului de „Un cămin sigur pentru copilul tău” a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme. Având în vedere faptul că broșura conține zece sfaturi utile pentru părinți, data de 10 a fost declarată ziua campaniei.
Pentru realizarea obiectivului campaniei, sunt implicați: voluntarii din cadrul programului național „Salvator din pasiune”, medicii de familie, asistenţii sociali, preoții, cadrele didactice din învăţământul preşcolar și membrii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.