Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Pompierii botoșăneni au fost solicitați sa intervină pentru a salva doua persoane, tata și fiu, de 37 respectiv 14 ani, care au încercat sa treacă raul Siret, cu caruta, de la Corni, la Stamate.
La fata locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospeciala de descarcerare, cu accesorii specifice, o ambulanta SMURD, dar și un utilaj al unui operator economic din zona, care deține o balastiera.
La sosirea forțelor de intervenție la fata locului, cele doua persoane erau pe o piatra în mijlocul apei. Cu ajutorul buldoexcavatorului, cei doi au fost aduși la mal, fiind în afara oricărui pericol.
Aceștia au refuzat îngrijiri medicale la fata locului. Ulterior, s-a intervenit pentru salvarea calului și scoaterea atelajului.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.