Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Potrivit conducerii ANRSC, municipiul Dorohoi a rămas fără operator de salubritate ca urmare a unei gafe. Pentru că noul operator de salubritate nu şi-a obţinut licenţa de la ANRSC în termen de trei luni, contractul încheiat cu primăria municipiului Dorohoi a devenit nul, scrie btonline.
„Primaria Dorohoi a încheiat un contract pentru serviciul de salubrizare a municipiului Dorohoi pe o perioadă de 49 de ani, începând cu data de 01.11.2010 cu societatea comercială Servicii Publice Locale SRL Dorohoi. Conform legii nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilitati publice, în cazul atribuirii directe a contractului de delegare a gestiunii serviciilor de utilităţi publice, obţinerea licenţei este condiţie suspensivă pentru executarea contractului de delegare a gestiunii. Astfel operatorul are obligaţia de a solicita şi obţine eliberarea licenţei A.N.R.S.C. în termen de 3 luni de la data semnării contractului de delegare a gestiunii”, a spus Daniel Alexandru, director adjunct al ANRSC. În plus, acesta a adăugat: „În aceste condiţii, contractul de delegare a gestiunii este nul de drept, iar delegarea ulterioară a gestiunii serviciului de salubrizare se poate face numai cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. În vederea asigurării continuităţii serviciului de salubrizare Primăria municipiului Dorohoi trebuie să încheie în condiţiile legii, un contract cu un operator licenţiat A.N.R.S.C. pe perioadă limitată până la desemnarea unui câştigător în urma licitaţiei”. (DorohoiNews.ro)
02.03.2011 la 13:48
nu intele4g de ce se poate incheia un contract pentru urmatorii 49 de ani, de ce incearca acesti comunisti sa ne condamne copiii si nepotii la plata unor sume exorbitante catre o societate de salubritate care are mai multi functionari decat personal de executie. De ce nu se publica cat costa la un operator privat tona de deseuri, in comparatie cu cat platim noi dorohoienii.
24.02.2011 la 22:10
Domnule Primar .Dati afara pe cei incompetenti din primarie.Si eu am pus o intrebare unor salariati de la urbanism.Mi-au raspuns in doi peri si dupa aceia am verificat raspunsurile in functie de legislatie.Sunt incompetenti sau isi bat joc de noi.Poate nu au salarii mari,dar din acest motiv nu trebuie sa ocupe un scaun in primarie.Daca vor salarii mari sa se duca in mediul privat.Iar daca unii din cei care vin pentru unele probleme in primarie sunt batrani nu trebuie priviti de sus.Unii din cei batrani au mai multa minte decat multi din cei care lucreaza acolo.DECI CU CEI VINOVATI NICI O MILA AFARA .Sa vina altii mai competenti.
23.02.2011 la 22:27
Pacat, ce vina are domnul Primar ing. Dorin Alexandrescu ca este inconjurat de niste incompetenti, ce vina are el sau ce vina au dorohoienii ca acesti care au fost numiti in astfel de functii nu stiu cate urechi au sau stiu doar sa faca productie (pavele, etc.). Stimate domnule Primar daca citesti acest mesaj sa stii ca noi, dorohoienii suntem alaturi de tine si te sprijinim in tot ce faci si te vom vota pentru caracterul puternic, pentru frumoasa reprezentare pe care o ai si ca faci lucruri bune pentru comunitate (nu ca Lungu). Domnule Primar e posibil ca niste subalterni ai dumneavoastra sa faca o asemenea gafa si sa plateasca intreaga comunitate, nu cred ca dumneavoastra un om onest sa puteti tolera o astfel de gafa, eu consider ca acesti oameni trebuie sa plateasca nu stiu cum dar trebuie. Ce vina avem noi cetatenii de rand care suntem nevioti sa ne umilim in fata salariatilor primariei pentru a ni se elibera un document sau pentru un serviciu ce cade in obligatia functionarului. Nu este corect stimate domnule Dorin Alexandrescu sa platim noi pentru incompetenta altora. Cand erati director la IMUG nu cred ca ati fi tolerat o asemenea situatie, nu cred ca ati fi acoperit o asemenea marsavie facuta de cineva, cum nu cred ca puteti ascunde o asemenea fapta. Consider ca aveti in preajma in cercul de consilieri numai persoane de o inalta tinuta morala si desavarsit profesionalism astfel incat puteti orcand gasi o solutie pentru schimbarea conducerii celor din acest serviciu. In incheiere doresc sa va asigur de intreaga mea consideratie si respect si totodata sa va dea dumnezeu sanatate si ani multi la conducerea acestei institutii ce o coordonati cu profesionalism si o impartialitate demna de invidiat. Cu stima si respect al dumneavoastra umil sustinator, Iorgu
23.02.2011 la 21:12
Foarte bine,abar nu are sa conduca o societate a fost pus cu pluta director in brazda cu el,pe tractor acolo este bun!
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.