Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
După finalizarea proiectului privind amenajarea noului local destinat cantinei Seminarului, situat în strada Poștei nr. 5 Dorohoi în lunile ianuarie-mai 2020, dezvoltarea infrastructurii și logisticii școlare din cadrul Seminarului continuă și în vremurile pe care le trăim.
Astfel, începând cu luna mai a anului 2020, la Grădinița cu program prelungit nr. 6, situată pe str. Grigore Ghica nr. 51 Dorohoi, structură a Seminarului Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi au fost demarate lucrările pentru construirea unui corp nou de clădire ce va cuprinde patru săli de grupă - fiecare grupă având grup sanitar aferent, sală de festivități, cancelarie, oficiu, vestiare etc. Lângă clădirea nouă vor fi amenajate un teren de sport și un teren de joacă pentru copiii care vor frecventa cursurile grădiniței.
Fondurile proiectului sunt asigurate de Ministerul Educației și Cercetării prin Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare.
Un astfel de proiect, dar cu trei grupe este preconizat a începe în perioada imediat următoare și la Grădinița cu program normal nr. 4 Dorohoi, deasemenea structură a Seminarului Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi. Localul vechi a fost dezafectat, urmând a fi demolat, iar pe platoul de pe strada Sblt. Sorin Dumitraș va fi construit noul sediu, mult mai încăpător și modern.
Proiectantul clădirilor este S.C. EURO BUILDING IDEEA SRL București, iar constructor este S.C. ERGO SISTEM SRL- sat Brehuiești, com. Vlădeni, jud. Botoșani.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.