Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un incendiu observat și anunțat cu întârziere s-a soldat cu decesul unei femei de 82 de ani. S-a întâmplat în această noapte, în comuna Rădăuți Prut, transmite Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență.
Potrivit acesteia, alarma s-a dat puțin după ora 1:00. La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială cu apă și spumă, precum și voluntarii din comună. La sosirea forțelor de intervenție, casa era cuprinsa de flăcări în totalitate.
„Întrucât existau informații ca proprietara nu ar fi reușit sa iasă din locuință, pompierii au început căutările, concomitent cu stingerea incendiului. Din nefericire, femeia a fost găsită decedată într-una dintre camere. Cauza probabilă, jar căzut din sobă pe materiale combustibile”, a arătat purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.