Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Botoșani și întregul personal al instituției suntem în stare de șoc și regretăm enorm trecerea prematură și nedreaptă în neființă a inspectorului școlar, preot și profesor Constantin Muha.
Mai bine de 25 de ani, Părintele Constantin Muha a fost directorul Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, timp în care instituția școlară pe care a condus-o a evoluat și s-a transformat continuu, într-o comunitate educațională unită și frumoasă, demonstrând în permanență că „omul sfințește locul”.
A plămădit, după exemplul său, un colectiv didactic de valoare, axat pe principiile etice şi morale ale dascălului cu vocaţie, considerând în permanenţă că profesorii trebuie să formeze elevii pentru viaţă. Dragostea pentru meserie, pasiunea şi sacrificiul de sine, statornicia în familie, iubirea pentru oameni, au fost ridicate la rang de credinţă de preotul profesor Constantin Muha. Ca o încununare a activității profesionale remarcabile și a calităților umane desăvârșite, în acest an școlar a fost numit inspector școlar pentru disciplina religie.
Şcoala botoşăneană este astăzi îndoliată şi tristă. Un om de o mare generozitate, modestie şi discreţie a devenit o frântură din veşnicia timpului. A călăuzit cu dragoste şi profesionalism paşii multor generaţii de liceeni, dar şi sufletele credincioșilor pe care i-a mângâiat cu o privire blândă, cu o vorbă, cu un sfat.
Transmitem întreaga noastră compasiune familiei îndoliate, rugându-ne la Dumnezeu să-i dea bunului nostru coleg odihnă veșnică!
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.