Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Dorohoi a ajuns de urgență la spital joi, 29 octombrie 2020, după ce a căzut de pe bicicletă. Accidentul s-a petrecut pe strada pe strada A.I. Cuza din Dorohoi, în apropierea intersecției cu strada Petru Rareș.
Tânărul circula pe strada A.I. Cuza, pe sensul de coborâre, spre strada Spiru Haret, iar în apropierea intersecției cu strada Petru Rareș, un câine i-a intrat în față. Acesta a încercat să îl evite, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil.
La fața locului au ajuns două echipaje de poliție și jandarmerie și o ambulanță din cadrul SAJ care l-a prelut pe tânăr și l-a transportat la Spitalul Municipal Dorohoi.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările la fața locului pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului și aplicarea măsurilor procedurale. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.