Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Pagube însemnate pentru un botoșănean după ce acoperișul adăpostului de păsări a luat foc, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. În incendiu au murit 6000 de pui. Alte 5000 păsări au fost salvate.
S-a întâmplat în noaptea de 12 spre 13 ianuarie, la Curtești. Alarma s-a dat puțin după ora 23.00. La fața locului s-au deplasat, inițial, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apă și spumă și ambulanța SMURD, precum și pompierii voluntari din Cristești și Curtești.
La sosirea forțelor de intervenție, ardea acoperișul adăpostului de păsări pe o suprafață de cca. 700 m.p., iar o parte din tavan era prăbușit în interior. Având în vedere amploarea evenimentului, s-a dispus suplimentarea forțelor de intervenție cu alte două echipaje de la Garda de Intervenție Trușești și Punctul de Lucru Flămânzi.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 25 de pompieri, timp de cinci ore.
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, vă recomandăm:
- Nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
- Nu interveniţi asupra contorului electric;
- Nu utilizaţi receptoare electrice neomologate;
- Utilizaţi doar siguranţe calibrate la tabloul electric din locuinţă;
- Verificaţi periodic cablurile de alimentare ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
- Amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede; majoritatea accidentelor de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau în contact cu apă;
- Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului;
- Efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei de utilizare, cu personal autorizat;
- Orice modificare a instalaţiei de utilizare din gospodărie poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de personal autorizat.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.