Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

pompieri

Neglijența a aprins 42 de case sau anexe gospodărești, luna trecută, la Botoșani. Fie că vorbim de coșuri de fum necurățate sau neprotejate termic, de utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor folosite pentru asigurarea confortului termic, de fumat în locuri nepermise sau de exploatarea instalaților electrice cu improvizații și defecțiuni.

20 dintre păgubiți nu ar fi avut nevoie de ajutorul salvatorilor botoșăneni pentru a-și proteja căminul de foc dacă și-ar fi curățat, reparat sau protejat față de materialele combustibile coșurile de evacuare a fumului, la timp. Alți șase botoșăneni, care s-au ales cu pagube însemnate, nu ar  mai fi avut de suferit dacă  nu ar fi aprins focul cu benzină sau ar fi supravegheat mijloacele de încălzire pe timpul funcționarii. 

11 case au fost aprinse de scurtcircuit produs ca urmare a utilizării instalațiilor, aparatelor sau echipamentelor electrice cu defecțiuni sau improvizații. Doi fumători neglijenți au aprins mai mult decât o țigară, în timp ce alți trei botoșăneni au ars mai mult decât și-au propus atunci când au vrut să distrugă resturile vegetale.

În total, în luna ianuarie, pompierii botoșăneni au intervenit pentru stingerea a 45 de incendii, față de 46 câte s-au înregistrat în 2020. 19 dintre ele au fost stinse în colaborare cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu care ar putea să apară la exploatarea sobelor şi a coşurilor de fum sau a inslatației electrice cu defecțiuni sau improvizații,  recomandăm câteva măsuri specifice:

- verificați sobele, canalele şi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;
- nu supraîncălziţi sobele;
- montați pe pardoseală, în faţa uşii de alimentare cu combustibil, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 m;
- nu introduceți în sobe lemne cu lungimea mai mare decât focarul și nu lăsați uşa de la focar deschisă;
- nu aprindeți focul cu benzină;
- stingeți focul dacă părăsiţi locuința sau înainte de a adormi ;
- nu asezați aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;
- nu asezați materiale combustibile pe mijloacele de încălzire locală sau electrice;
- decuplați aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuința;
- nu lasați niciodata copiii nesupravegheați cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcțiune
- nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
- nu interveniţi asupra contorului electric;
- nu utilizaţi receptoare electrice neomologate;
- utilizaţi doar siguranţe calibrate la tabloul electric din locuinţă;
- verificaţi periodic cablurile de alimentare ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
- amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede; majoritatea accidentelor de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau în contact cu apă;
- instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului;
- efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei de utilizare, cu personal autorizat;
- orice modificare a instalaţiei de utilizare din gospodărie poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de personal autorizat.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

pompieri
DorohoiNews.ro, 09-02-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro