Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Reprezentantul Guvernului a dat startul campaniei ’’Vinerea Verde’’ lansată chiar astăzi de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, venind pe jos la serviciu în această dimineață. Dan Nechifor a invitat ieri și alți angajați ai Instituției Prefectului să participe la exercițiul anti-poluare, care, dacă se va transforma într-o cutumă românească, poate fi un pas spre reducerea noxelor din aer cauzate de funcționarea autoturismelor personale în marile orașe ale României.
Sub sloganul ”STOP! Azi mașina stă pe loc!”, campania celor de la mediu încurajează utilizarea transportului alternativ de către angajații din instituțiile publice în scopul reducerii poluării și implicit, a emisiilor de carbon.
„Vinerea Verde” își propune ca până la sfârșitul acestui an, cel puțin unul din patru angajați să vină în ultima zi lucrătoare a săptămânii la serviciu pe jos, cu bicicleta sau cu transportul în comun și să renunțe astfel, pentru o zi, la autoturismul personal. Totodată, obiectivele campaniei vizează amenajarea spațiilor de parcare a bicicletelor în apropierea instituțiilor publice, dar și achiziționarea, de către aceleași organisme și în funcție de posibilitățile bugetare, a autovehiculelor electrice și hibrid, astfel încât într-un orizont temporar determinat, parcurile auto ale instituțiilor publice să fie mai puțin poluante.
Prefectul Dan Nechifor a adresat joi, 11 martie, prin intermediul mass-mediei locale, invitația de a achiesa la campania ”Vinerea verde” tuturor șefilor instituțiilor deconcentrate din Botoșani, rugându-i să dea un exemplu personal ce va avea, cu siguranță, un mai mare impact asupra modalității de deplasare la serviciu a angajaților, decât simplul apel. Prefectul consideră că un astfel de obicei, ce s-ar putea încetățeni la Botoșani, ar fi benefic nu doar pentru aerul pe care îl respirăm, ci și pentru circulația rutieră din ce în ce mai dificilă în municipiul - reședință de județ.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.