Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
O femeie în vârstă de 66 ani, din satul Comănești, comuna Suharău, a fost găsită decedată într-o fântână din fața casei. O rudă a acesteia a solicitat sprijinul pompierilor pentru a o aduce la suprafață.
Apelul a fost înregistrat miercuri, 16 iunie 2021, puțin înainte de ora 16.00. Un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi s-a deplasat la fața locului, cu o autospecială și accesorii specifice.
Unul dintre pompierii a coborât în fântână și a recuperat trupul neînsuflețit al femeii, care plutea la suprafața apei. Urmează ca polițiștii să stabilească împrejurările în care s-a produs tragedia.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.