Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii rutieri botoșăneni, în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectoratelor de Polițe Județene Suceava și Iași, au organizat vineri 6 august, o acțiune sub coordonarea Direcției Rutiere, pentru prevenirea și combaterea accidentelor de circulație.
Activitatea a fost desfășurată în sistem integrat, cu participarea polițiștilor ieșeni și suceveni, și a avut ca scop identificarea conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulație și conștientizarea acestora cu privire la riscurile la care se expun în momentul în care nu respectă aceste norme.
Astfel, pe străzile din județ au fost prezente peste 40 de forțe de ordine, cu 17 autoturisme, dintre care 13 dotate cu aparate radar.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 114 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 55.000 lei. Dintre acestea, 52 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 29 de sancțiuni pentru neportul centurii de siguranță.
Totodată, au fost reținute 15 permise de conducere (8 viteză, 3 depășiri neregulamentare și 1 neacordare prioritate pietoni) și 7 certificate de înmatriculare.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.