Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
O fată de 12 ani și-a pierdut viața în apele unui iaz de pe raza satului Buhăceni, comuna Trușești. Copila se juca, împreună cu mai mulți prieteni, pe imașul din apropierea iazului. La un moment dat, a hotărât să ajungă pe malul celalalt și pentru a nu mai înconjura, a luat decizia să treacă prin iaz.
La cca. zece metri de mal a dispărut sub ape. Una dintre fetele care o însoțeau, tot de 12 ani, a încercat să o ajute, dar nu a reușit, motiv pentru care a alergat în sat să cheme ajutoare. Solicitați să intervină, pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești au ajuns în cel mai scurt timp la locul indicat. În mai puțin de 20 de minute de la începerea căutărilor, au găsit fetița în locul unde a fost văzută dispărând sub ape, la o adâncime de cca. doi metri.
Imediat ce au scos-o din apă, a fost preluată de echipajul Serviciului Județean de Ambulanță, care a început manevrele de resuscitare. La fața locului a ajuns și echipajul de terapie intensiva mobila SMURD. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, nu s-a mai putut face nimic pentru aceasta.
Medicul de pe SMURD a decis că este cel mai bine ca fetița de 12 ani, care a încercat să o salveze, să fie transportată la spital pentru investigații suplimentare.
Pentru evitarea unor astfel de tragedii, vă recomandăm:
- evitați scăldatul în râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă care au maluri abrupte, curenţi puternici, albiile nămoloase, acoperite de plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;
- alegeți locurile special amenajate pentru înot;
- nu intrați singuri în apă, mai ales dacă nu știți să înotați foarte bine;
- nu săriți de pe platforme, poduri sau alte elemente de construcție;
- nu intrați în apă dacă ați consumat băuturi alcoolice, seara târziu sau pe timp de noapte.
‼️Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi în apă, chiar dacă ştiu să înoate.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.