Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

telefoane

Orice părinte își dorește să ofere copilului cea mai buna educație, cu care să poată face față cu ușurință societății în care trăiește. Rolul părinților în educația copiilor este cel mai important, superior rolului pe care îl au bunicii, profesorii sau anturajul din comunitate.

Când vorbim despre relația copiilor cu tehnologia, un rol capital revine părinților. Studiile referitoare la psihologia copilului și adolescentului demonstrează că aceștia din urmă au două puncte vulnerabile - autocontrolul și discernerea realității. Copiii își urmăresc, își observă și imită părinții. Uneori, ei sunt supuși unei confruntări inegale: trebuie să concureze cu ecranele, pentru a atrage atenția părinților.

Tehnologia este parte din viața noastră, dar trebuie să încercăm să reducem utilizarea telefonului, mai ales atunci când nu este urgent. Dependența de telefon se poate transforma într-o problemă gravă, mai ales când ea apare în rândul copiilor. Tocmai de aceea, limitarea accesului la aplicații sau jocuri trebuie făcută din timp, până ca lucrurile să scape de sub control. 

Magia lumii prezentată pe telefon este tentantă pentru orice copil, dar devine un factor perturbător, care îl ține treaz până la ore târzii. Când sunt pe punctul de a adormi, primesc o notificare pe Facebook, o alta pe Whatsapp, o alta pe Instagram sau Snapchat, sinapsele fiind puse din nou în funcțiune, iar după un timp apar insomniile cronice. 

„Dragi părinți, 
Având în vedere că sunt întâlnite tot mai des cazurile copiilor care sunt “Victime” ale utilizării excesive a telefonului, internetului și mai ales a jocurilor online, aduc în atenția dumneavoastră instrumentul numit TELEFON MOBIL, care distruge atât relația copilului cu părintele, cât și percepția acestuia asupra realității. 

Mult prea adesea, reușiți să comunicați mesajul potrivit, însă într-o manieră greșită. Le spuneți copiilor să limiteze timpul petrecut în fața ecranelor, în timp ce petreceți ore întregi on-line. Afirmați că rețelele sociale nu sunt benefice, însă Facebook-ul este deschis mereu în fundal. Le spuneți că jocurile video sunt o pierdere de vreme, dar la întoarcerea de la serviciu petreceți ore relaxându-vă cu un joc.

Impunerea limitelor ar trebui să continue cu un control parental pe care îl poți instala direct din setările telefonului, cu oprirea accesului în perioadele din zi când vrei ca cel mic să nu stea cu ochii ațintiți asupra unui dispozitiv.

Întrebare: Tu cât timp petreci cu telefonul în mână în fiecare zi?” a afirmat Primarul Comunei Ibănești, Romică Magopeț.

ATENȚIE!! În ultima perioadă tot mai mulți tineri cad în capcana unor jocuri care au fel de fel de cerințe și ajung să li se ceară sacrificii, iar în percepția multor copii, “sacrificiul” înseamnă sinucidere.

Bucurați-vă de timpul pe care îl puteți petrece cu ei, astfel încât să îi ajute să devină adulți echilibrați!

Fii MODEL pentru copilul tău!

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

telefoane
DorohoiNews.ro, 10-09-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Ofer spre inchiriere

Ofer spre inchiriere
Ofer spre inchiriere apartament cu doua camere decomandat in zona Olinescu cu centrala termica, mobilat. ...

Declar pierdut certificat de înregistrare fiscală

Declar pierdut certificat de înregistrare fiscală
Declarăm pierdut certificatul de înregistrare fiscală Seria A nr. 0387357, emis pentru CHIPER ...

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” împreună cu doamna ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul grupei FLUTURAȘII de la Grădiniță cu Program Prelungit  Ștefan cel Mare și Sfânt" ...

Închiriez garsonieră, zonă centrală

Închiriez garsonieră, zonă centrală
Inchiriez garsoniera zona centrala situata la parter str. Dumitrie Pompeiu relatii la Tel. 0748993952

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari
Vand avantajos loc de casa 992mp la iesire din Dorohoi - Pascari. Terenul dispune de gaz, apa, canal, ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro