Într-o viață de om poți întâlni, dacă ai norocul, oameni care să te ajute să devii cumva mai bun, să depășești ceea ce este comun, să-ți găsești propriul drum, să înveți să te cauți pe tine ca om, să te găsești, să-ți găsești apoi locul. 

Cel mai adesea, oamenii care intervin și merg o perioadă de timp alături de tine prin viață sunt profesorii. Apoi te desprinzi, te depărtezi de casă, de școală și intri în viața ta. Viața cea nouă, o viață în care foștii profesori  devin amintiri. În timp lucrurile nu doar că se estompează, se transformă, la fel ca oamenii. E mai greu pentru un fost elev să-și amintească după 30 de ani de exemplu, ce anume i-a predat profesorul la oră, dacă informațiile acelea nu le mai folosește. Odată cu informațiile pe care un profesor le transmite elevilor mai transmite ceva ce este greu de cuantificat și acel ceva, nu cunoștința transmisă, are darul de a produce schimbarea în mintea, sufletul unui copil, unui adolescent. Se adună cumva calitatea informațiilor deținute de profesor, capacitatea acestuia de a livra această cunoaștere într-o formă accesibilă, bucuria povestirii și împărtășirii cunoștințelor, povestea dobândirii acelor cunoștințe, povestea înțelegerii și explicarea posibilităților de utilizare a cunoștințelor.  La ora de istorie a domnului profesor Ioan Puiu intram ca într-un roller coaster. Pasiunea cu care preda, modul în care descria evenimentele rupând prin tonalitate ritmul descriptiv era ceva absolut nou, umitor și atât de unic pentru mine! Elocvența, zâmbetul bonom, vocea când puternică și gravă, când drămuită cu grijă, gesturile largi  care însoțeau explicațiile mă introduceau cumva în atmosfera evenimentului descris fie că era vorba de un război sau de semnarea unui tratat de pace. Ingăduința și umorul pe care le afișa atunci când se greșeau datele, războaiele,  când învinșii erau trecuți în lucrările și tezele noastre învingători, ne întreba oare ce s-ar fi întâmplat dacă lucrurile ar fi stat așa? La una dintre ore, de istorie universală, cineva trebuia să prezinte pe hartă Imperiul Rus, țin minte și colega care a fost desemnată, în loc să arate granițele imperiului, colega a pus arătătorul pe punctul care indica Moscova. Domul profesor se uită, și cu o voce providențială și extrem de curajoasă pentru sfârșitul anilor 80, spune sec: ” să sperăm că atât va rămîne”. 

Nu țin minte cum ne punea domnul profesor Puiu note, nu-l țin minte să-l fi văzut cu catalogul intrând în clasă, asta poate și din cauza faptului că în toți anii de liceu este posibil să fi avut doar câteva note care să nu fi fost de zece și a faptului că nu învățam pentru note. Au fost puține materii în liceu la care am reușit să învăț doar din plăcere și acest lucru s-a datorat profesorilor talentați, carismatici și pasionați de domeniul disciplinar așa cum era profesorul Ioan Puiu. 

Sigur ca datoria unui profesor nu se rezumă doar la a preda materia ci și de a sesiza potențialul elevilor, de a-i ajuta să-și dezvolte capacitățile, să provoace capacitatea elevilor de a utiliza, de a recunoaște, de a interpreta datele, faptele, documentele, mărturiile istorice. Profesorul Ioan Puiu a sesizat la mine, și sunt convinsă că așa a procedat cu fiecare dintre elevii săi,  pasiunea pentru cercetare în domeniul științelor umaniste și m-a îndrumat și sprijinit. Mi-a fost profesor îndrumător în elaborarea a două lucrări științifice pe care le-am prezentat în cadrul sesiunilor naționale ale elevilor de la sfârșitul anilor 80  și cu care am câștigat la nivel național locul III și locul II. L-am știut tot timpul alături de mine, cizelând frazele, chestionând argumentele, căutând ordinea firească a liniei discursive ca adevărul să poată fi observat cu ușurință. 

Profesorul Ioan Puiu este cel de la care am învățat lecția independenței intelectuale. Pasiunea, degajarea și bucuria de a vorbi în public. Nevoia de a căuta adevărul și de a-l spune cu riscul de a atrage asupra mea nemulțumirea celor care evită să-l asculte, să-l înțeleagă. Aceste lucruri fac acum parte din ceea ce sunt eu, din ceea ce am devenit cu ajutorul profesorului meu de istorie. 

Ioan Puiu a fost și profesorul meu!  Unul dintre cei mai buni, talentați, înzestrați profesori pe care am avut norocul să-i întâlnesc în drumul formării mele. Ii mulțumesc și îi sunt recunoscătoare. Acolo unde va ajunge după plecarea atât de neașteptată de la orele istoriei lumii noastre sper să afle lumina și liniștea adevărului și valorilor nobile pentru care aici printre noi și-a dedicat întreaga viață. 

CS III, Dr. Laura Pricop, Institutul de Cercetări Interdisciplinare, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași

Laura  Ciubotarașu  căsătorită Pricop este absolventă a Liceului (Industrial Nr.1) Regina Maria din Dorohoi, promoția 1989.

GALERIE FOTO