Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În trei comune din județul Botoșani rata de infectare a trecut de 6 la mia de locuitori. Potrivit datelor publicate marți, 28 septembrie, cea mai mare incidență a cazurilor de COVID-19 din județul Botoșani a fost raportată în comuna Tudora - 9,29.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) urmează să se întrunească pentru a lua o decizie în acest sens.
Rata în comuna Curtești a ajuns la marți, 28 septembrie 2021, la 6,23. Va fi instituită măsura carantinării în unele sate din comună respectiv în Băiceni, Mănăstirea Doamnei, Curtești.
„În ședință de Comitet Județean pentru Situații de Urgență vom stabilit satele din comuna Curtești care vor fi carantinate, în special cele în care există focare de Covid. Va fi foarte complicat din punctul meu de vedere având în vedere că foarte mulți cetățeni, din Mănăstirea Doamnei, din Băiceni, Curtești lucrează în municipiul Botoșani”,
Cele 3 localități din județul Botoșani cu rată de infectare de peste 6 la mia de locuitori sunt:
Curtești – 6,23
Roma – 8,65
Tudora – 9,29
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 142 de cazuri.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.