Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
A vrut să facă țuică, dar și-a incendiat o magazie. Este isprava unei femei de 80 ani, din comuna Drăgușeni. Bătrâna susține că aseară, când a mers să se odihnească, focul încă ardea în sobă. În jurul orei 03.38, vecinii au cerut ajutor de la pompieri după ce au observat că magazia ardea ca o torță.
În cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, au ajuns la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Acestora li s-au alăturat și voluntarii din comună, dar și doi colegi din tura liberă. După aproape două ore, pompierii au stins incendiul și au înlăturat efectele, protejând celelalte construcții din gospodăria bătrânei, dar și casele vecinilor.
Evenimente ca cel descris pot fi evitate, respectând următoarele reguli:
- Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.
- Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.
- Nu lăsați ușa sobei deschisă.
- Nu supraîncălziți soba.
- Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.
- Nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.
- Stingeți focul pe timpul nopții.
- Nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.