Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un grav accident a avut loc ieri seară în județul Botoșani. Un bărbat, în vârstă de 52 ani, din localitatea Mlenăuți, comuna Hudești, şi-a pierdut viaţa, după ce a fost strivit de propriul autoturism chiar la intrarea în gospodărie.
Acesta a fost găsit sub mașină de soția lui, care a sunat după ajutor. La fața locului au ajuns un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și o ambulanță aparținând SAJ Darabani.
„Victima a fost scoasă de sub autoturism de către pompieri şi preluată de echipajele medicale care a început imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, s-a constatat decesul”, au explicat responsabilii ISU de la Botoșani.
Poliţiştii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs tragedia.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.