Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară și Inspectoratului Teritorial de Muncă au acționat pentru verificarea măsurilor impuse de autorități, în zonele aglomerate, respectiv la operatorii economici din centre comerciale, piețe, terase, benzinării și la agenții economici de tip HORECA.
Astfel, în acest week-end, pe raza întregului județ au fost organizate mai multe acțiuni punctuale, atât în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind verificate peste 350 de persoane, peste 200 de mijloace de transport și controlate 80 de locații de interes.
Echipele de control au aplicat peste 40 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 7.400 de lei, pentru nerespectarea restricțiile privind deplasarea pe timp de noapte și pentru nerespectarea obligației de a purta mască de protecție în locurile în care acest lucru este obligatoriu.
Reamintim că purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate localitățile în care incidența cumulată la 14 zile a depășit 6/1000 de locuitori, atât în spațiile închise cât și în spațiile deschise, iar persoanele vaccinate nu sunt exceptate de la această măsură.
Totodată, vă reamintim Telverde 0800800165, numărul de telefon la care puteți semnala nereguli privind respectarea măsurilor impuse pentru limitare efectelor pandemiei de coronavirus.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.