Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Casa unui bărbat din localitatea Pădureni a fost cuprinsă de flăcări în urma producerii unui scurtcircuit. S-a întâmplat în seara zilei de vineri, 11 martie 2022. Alarma a fost dată puțin după ora 20.00.
Trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului. Aceștia au constatat că ardeau bunurile dintr-o cameră și hol, precum și o parte din acoperișul casei. Incendiul a fost stins în limitele găsite.
Pompierii au înlăturat și pericolul de incendiu din interiorul casei fiind scoasă o butelie. Proprietarul, în vârstă de 60 ani, a primit îngrijiri medicale la fața locului întrucât a suferit un atac de panică. Acesta a refuzat transportul la spital.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu, vă recomandăm :
- verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;
- nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
- la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
- verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
- nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
- nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de current;
- instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului;
- amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.