Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În ziua de miercuri, 14 aprilie 2022, SOCIETATEA NAȚIONALĂ CRUCEA ROȘIE, filiala Botoșani, a realizat o acțiune de educație pentru sănătate în cadrul Proiectului „Educație pentru sănătate și prim-ajutor” în parteneriat cu școlile din comuna Ibănești. Acțiunea a avut loc în Căminul Cultural al satului Dumbrăvița.
În acest Proiect, în cadrul școlii, a fost înființat un club al Crucii Roșii, unde cu sprijinul a doi profesori: Păvăleanu Magdalena și Nanu Simina, peste 100 de copii sunt familiarizați cu activități vizând educația pentru sănătate, igiena personală, acordarea primului ajutor.
De asemenea, în cadrul aceluiași proiect au loc o serie de informări vizând membrii comunității, legat de același subiect.
„Crucea Roșie organizează numeroase programe de acțiune, printre care și Programul Educație pentru sănătate și prim-ajutor. Legat de acest program, Crucea Roșie face sesiuni de informare, dezvoltă proiecte în comunități legate de un mod de viață sănătos. De asemenea, organizează pentru cei care-și doresc, instrucțiuni de prim-ajutor de bază. Asta presupune că voluntari specializați, instructori, formatori, asistenți medicali instruiesc persoane printr-un curs de prim-ajutor. Ceea ce asigură un curs de prim-ajutor sunt abilitățile necesare pe care trebuie să le deținem, ca până la sosirea ambulanței, să menținem semnele vitale ale persoanei care este în suferință. Legat de acest subiect, începând cu finalul anului trecut, împreună cu comunitatea locală, Primăria Comunei Ibănești și școala din Ibănești, realizăm un program comun care vizează exact aspectul educației pentru sănătate. În cadrul mai larg al acestui proiect, avem niște sesiuni de informare privind educația pentru sănătate, lucru care se întâmplă și astăzi aici. În final, țin să vă mulțumesc: domnului Primar, doamnei Directoare, onorată asistență pentru îngăduința acordată de a spune câteva lucruri despre Crucea Roșie și colaborarea cu autoritățile locale. Îmi exprim gratitudinea, în calitate de director al Crucii Roșii, vis-a-vis de deschiderea și colaborarea deosebită pe care am găsit-o la Ibănești de mulți ani în urmă.” a afirmat Directorul Filialei din Botoșani, Măciucă Eduard.
Aceste sesiuni de informare vor culmina cu o Caravană pentru Sănătate care va avea loc la sfârșitul lunii iunie-începutul lunii iulie, în cadrul căreia, medici specialiști vor acorda consultații gratuite pe diverse specializări pentru cetățenii din comună.
Această activitate este organizată de Filiala Botoșani a Societății Naționale de Cruce Roșie România, în colaborare cu Primăria Comunei Ibănești și Școala „Mihail Sadoveanu”.
În cadrul activității, Echipa „Crucea Roșie” a împărțit măști și pliante de informare tuturor persoanelor invitate.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.