Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Pe lângă hrană și îmbrăcăminte, copilul are nevoie și de siguranță. Despre acest aspect au discutat astăzi, pompierii botoșăneni cu părinții din comuna Păltiniș.
Nu există „mie nu mi se poate întâmpla!” Copiii mici trebuie supravegheați în permanență. O clipă de neatenție poate determina sfârșitul tragic al unui destin aflat la început de drum, iar noi, cei responsabili de soarta lui, nu trebuie să uităm acest lucru.
Acesta este principalul mesaj al acțiunii de informare și educare preventivă desfășurată în cadrul campaniei „Un cămin sigur pentru copilul tău!”.
În timp ce adulții au învățat cum să prevină accidentele casnice sau cum să acorde primul ajutor în astfel de situații, copiii au participat la activități interactive cu rol educativ în domeniul situațiilor de urgență.
Pompierii botoșăneni le-au vorbit, pe înțelesul lor, ce trebuie să facă să nu ajungă în situații limită, dar și cum să se comporte dacă sunt implicați sau martori ai unor evenimente nedorite fie că este vorba de incendii, inundații sau descoperirea munițiilor rămase neexplodate.
Cu ajutorul manechinelor au învățat cum să acorde primul ajutor.
Cea mai mare provocare a fost misiunea de salvare a doi ursuleți de pluș. Au avut de parcurs un traseu ce a implicat trecerea printr-un tunel, urcarea pe un tobogan, alergarea printre jaloane si stingerea unui incendiu imaginar.
Eforturile depuse de copii au fost răsplătite de pompieri cu dulciuri. Toate misiunile de salvare au fost conduse de Pompierul Sam.
La sfârșitul întâlnirii, fiecare participant a primit câte o broșură, realizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani cu sprijinul „Fundației pentru SMURD”, care conține sfaturi pentru prevenirea accidentelor casnice.
Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani.
Dezvoltarea conceptului de cămin sigur pentru copilul tău a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme.
Având în vedere faptul că broșura conține zece sfaturi utile pentru părinți, data de 10 a fost declarată ziua campaniei.
Pentru realizarea obiectivului campaniei, astăzi ne-am bucurat de sprijinul Primăriei Păltiniș, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Pălitiniș, cadrelor didactice de la școlile din comună și satele aparținătoare și al Simonei Cărbunaru, voluntar în cadrul programului național „Salvator din pasiune”.
Informare preventivă:
- Atunci când gătiți, nu lăsați copilul aproape de aragaz sau de locul în care ați pus recipiente cu lichid fierbinte!
- Chibriturile, brichetele, cuțitele și alte obiecte asemănătoare nu trebuie lăsate la îndemâna acestora!
- Aparatele electrocasnice trebuie depozitate în locuri inaccesibile celor mici.
- Strângeți de pe mobilă obiectele care pot cădea peste copil sau se pot sparge!
- Asigurați ferestrele, ușile, pentru a nu permite accesul copilului, nesupravegheat, la scări sau balcon!
- Îndepărtați orice obiect de mobilier din apropierea ferestrelor! Acesta poate fi folosit de micuți pentru a ajunge la fereastră, să vadă ce este afară.
- Nu îi lăsați singuri atunci când aveți geamul deschis!
- Mascați colțurile ascuțite ale mobilei, astfel încât cei mici să nu se lovească.
- Ascundeți firele electrice sau cablurile în spatele mobilei deoarece copilul poate să tragă de ele și să răstoarne obiectele!
- Nu îi lăsați să umble la prize pentru a nu se curenta sau pentru a nu produce un incendiu! Folosiți accesorii de protecție a prizelor!
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.