Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

detectiv particular

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 329/2003 cu modificările și completările ulterioare referitoare la dobândirea calității de detectiv particular, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, cu sediul în municipiul Botoșani, Bd. Mihai Eminescu nr. 57, organizează în ziua de 10 iunie 2022, ora 10:00,

E X A M E N
pentru atestarea profesională a calității de detectiv particular, cu respectarea Procedurii privind activitatea de eliberare a atestatului de detectiv particular emisă de către Inspectoratul General al Poliției Române – Direcția de Investigații Criminale nr. 188.910/29.09.2021.

CONDIȚII DE PARTICIPARE:
Pentru a putea participa la examen, orice persoană interesată trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
• Să aibă cetățenia română sau cetățenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale spațiului economic european;
• Să aibă domiciliul în județul Botoșani;
• Posedă cel puțin studii medii și este absolventă a unei școli postliceale de detectivi sau a îndeplinit funcția de polițist ori lucrător în cadrul unor instituții publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranței naționale ori este absolventă a unei instituții de învățământ superior;
• Să fie aptă din punct de vedere medical;
• Să nu fi fost condamnată pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
• Nu desfășoară o activitate care implică exercițiul autorității publice;
• Să obțină avizul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani;
• A promovat examenul de atestare a calității de detectiv particular, conform prevederilor art. 7 ori deține un certificat de calificare în această profesie sau un atestat similar eliberat în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European.

Persoanele interesate vor putea prezenta până la data de 19.05.2022, polițistului desemnat pentru verificarea și primirea documentelor, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, următoarele documente:
• Cerere de înscriere la examenul de atestare a calității de detectiv particular;
• Actul de identitate al candidatului, în original și în copie,
• Certificate medicale și de atestare psihologică, eliberate de o unitate sanitară specializată, respectiv un laborator autorizat, cu termen de valabilitate 6 luni de la data emiterii;
• Actul de studii, în original și în copie, sau, după caz, adeverință din care să reiasă îndeplinirea unei funcții de polițist sau lucrător în cadrul unor instituții publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice sau securității naționale, conform art. 6, alin. 1, lit. c) din Legea nr. 329/2003.
• Actul de absolvire a unui curs de specialitate, în original și în copie;
• Curriculum vitae;
• Declarație din care să rezulte că nu desfășoară activități care să implice exercițiul autorității publice;
• Dovada achitării la casieria Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a tarifului (292 RON) pentru susținerea examenului (achitarea tarifului pentru susținerea examenului de atestare a cunoștințelor se va face la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani – Serviciul Financiar – Contabilitate, numai după obținerea avizului în vederea participării la examen.

Fotocopiile documentelor se certifică pentru conformitate cu originalul prin semnarea de către polițistul desemnat cu primirea și verificarea acestora. Originalul documentelor prezentate se restituie pe loc, după confruntarea copiilor cu acestea.

PROBE DE EXAMEN:

1. Proba scrisă
Proba scrisă a examenului constă într-un test grilă ce cuprinde 20 de întrebări, fiecare întrebare având trei variante de răspuns, cu unul sau mai multe răspunsuri corecte.
Întrebările vor fi întocmite pe baza tematicii și a bibliografiei ce se regăsesc în Anexa 1 a prezentului anunț.

Membrii comisiei vor înmâna fiecărui candidat câte un exemplar al testului și o foaie de răspuns ce se semnează și ștampilează de către unul dintre membrii comisiei.

Modalitatea de completare a foii de răspuns este de barare cu o linie orizontală a răspunsului considerat incorect și cu două linii unite în forma literei „X” pentru răspunsul considerat corect.

Timpul de examinare se stabilește de comisie, dar nu poate fi mai mic de o oră și se comunică la începerea examinării.

Fiecare candidat primește foaia de răspuns pe colțul din dreapta sus își trece numele și prenumele, apoi îndoaie colțul foii. În primele 15 minute ale examenului, membrii comisiei de examinare trec pe la fiecare candidat, lipesc și ștampilează colțul respectiv.
Fiecare răspuns corect este apreciat cu 0,5 puncte.
Este declarat admis la proba scrisă candidatul care obține cel puțin nota 5. 

După corectarea testelor la proba scrisă, candidații vor fi înștiințați de rezultatul obținut, fie personal, fie prin afișarea acestora într-un loc accesibil publicului.

2. Interviu (pentru candidații declarați „ADMIS” la proba scrisă)
Candidații declarați „ADMIS” la proba scrisă intră la interviu în ordinea alfabetică.
Interviul se realizează de către comisia de examinare desemnată pentru proba scrisă.

Anterior începerii interviului, pe baza tematicii și bibliografiei publicate, comisia de concurs procedează la stabilirea unor subiecte de examinare, în număr egal cu numărul candidaților admiși la proba scrisă, fiecare subiect fiind compus dintr-un număr de 5 întrebări pentru care se elaborează un ghid de interpretare conținând baremul de apreciere.
Subiectele se stabilesc prin formularea unor întrebări diferite de cele din Anexa 2 a prezentului anunț, sau prin întrebări referitoare la o speță privind activitatea detectivilor particulari, concepute de comisie în limitele și pe baza tematicii și bibliografiei.

Pentru fiecare dintre cele 5 întrebări, comisia stabilește punctajul de notare între 1 și 3 puncte, în raport de complexitatea acesteia, astfel încât suma punctelor acordate prin baremul celor 5 întrebări să nu depășească cifra 9, la care se adaugă 1 punct din oficiu.

Interviul va începe cu adresarea de către comisia de examinare a uneia sau mai multor întrebări, conform ghidului de interviu din Anexa nr. 2, urmărind a se stabili opiniile candidaților cu privire la profesia de detectiv particular, calități și aptitudini necesare, colaborarea cu unitățile de poliție.
Răspunsurile la întrebările din ghidul de interviu (Anexa nr. 2) nu se vor puncta.

La interviu acordă note atât președintele cât și membrii comisiei, iar nota finală se determină ca medie aritmetică a notelor acordate.
Este declarat admis la proba interviului candidatul care va obține cel puțin nota 5.
Imediat după susținerea interviului, candidații vor fi înștiințați de rezultatul obținut, fie personal, fie prin afișarea acestora într-un loc accesibil publicului.

Tematica și bibliografia pregătirii de specialitate a candidaților care doresc să susțină examenul pentru obținerea atestatului de detectiv particular se regăsește în Anexa nr. 1 a prezentului anunț.
Rezultatele finale ale examenului de atestare vor fi afișate timp de 10 zile.
În termen de 24 de ore de la data afișării rezultatelor, candidații respinși la examenul de obținere a atestatului pot depune contestație la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Examenul de atestare a calității de detectiv particular va avea loc în data de 10.06.2022, ora 10:00, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, din municipiul Botoșani, Bd. Mihai Eminescu nr. 57, cu respectarea măsurilor de protecție și distanțare socială.
Reprezentanții mandatați ai asociațiilor profesionale de detectivi particulari care doresc să participe la examen, își vor comunica intenția, în scris, la Serviciul de Investigații Criminale până la data de 19.05.2022.

Accesul în interiorul sediului I.P.J. Botoșani pentru depunerea documentelor în vederea participării la examenul de atestare a calității de detectiv particular, plata taxei de participare, cât și pentru susținerea examenului, se va face cu respectarea măsurilor stabilite prin actele normative în vigoare, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Relații suplimentare se pot obține la telefon 0231 507 169, int. 20169.

ANEXA nr. 1
TEMATICA și BIBLIOGRAFIA
pentru candidații la examenul de atestare a calității de detectiv particular

TEMATICA
• Drepturile și libertățile fundamentale  – Constituția României; 
• Legea penală și limitele ei de aplicare;
• Infracțiunea;
• Infracțiuni contra libertății persoanei;
• Infracțiuni ce aduc atingere domiciliului și vieții private;
• Infracțiuni contra înfăptuirii justiției;
• Infracțiuni de corupție;
• Infracțiuni de serviciu;
• Infracțiuni de fals;
• Infracțiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activități reglementate de lege;
• Infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice;
• Infracțiuni contra securității naționale;
• Metode speciale de supraveghere și cercetare;
• Percheziția;
• Sesizarea organelor de urmărire penală;
• Contractul;
• Exercitarea profesiei de detectiv particular;
• Organizarea și funcționarea societăților specializate și cabinetelor individuale de detectivi particulari;
• Protecția informațiilor clasificate;
• Constituirea societăților;
• Prelucrarea datelor cu caracter personal;

BIBLIOGRAFIA
• Constituția României, din 1991, republicată, Titlul II, cap. I, II;
• Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările și completările ulterioare:
• Legea nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală cu modificările și completările ulterioare:
• Legea nr. 287/2009, republicată, privind Codul Civil, Cartea V, Titlul II, cap. I;
• Legea nr. 329/2003, republicată, privind exercitarea profesiei de detectiv particular, cu modificările și completările ulterioare;
• HG nr. 1666/2004, privind Norme de aplicare a Legii nr. 329, cu modificările și completările ulterioare;
• Legea nr. 182/2002, privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare, Titlul II, cap. I, cap. III;
• HG nr. 585/2002, pentru aprobarea Standardelor Naționale de protecția a informațiilor clasificate în România cu modificările și completările ulterioare, cap. II, Secțiunea a 1-a, Secțiunea a 3-a, Secțiunea a 5-a;
• Legea nr. 31/1990, republicată, privind societățile, cu modificările și completările ulterioare, Titlul II, cap. I, cap. III;
• Legea nr. 363/2018, privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale și combaterii infracțiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative și de siguranță, precum și privind libera circulația a acestor date, cu modificările și completările ulterioare;
• Legea nr. 190/2018, privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).

ANEXA nr. 2
GHID DE INTERVIU
Pentru candidații la examenul de atestare a calității de detectiv particular
- De ce doriți să deveniți detectiv particular?
- Ce vă atrage la această profesie?
- Ce activități ați desfășurat până în prezent? Ce profesie aveți?
- Considerați că sunteți pregătit pentru a face față sarcinilor profesiei de detectiv particular?
- Ce calități și aptitudini credeți că trebuie să aibă un bun detectiv particular?
- Cât de importantă credeți că este păstrare confidențialității activității desfășurate ca detectiv particular?
- Cunoașteți deontologia profesiei de detectiv particular? La ce se referă și de ce este necesară?
- De ce este necesară profesia de detectiv particular?
- Ce obiective vă propuneți ca detectiv particular?
- Cum vedeți colaborarea cu unitățile de poliție?
- Cum preferați să lucrați, în cadrul unei societăți specializate de detectivi particulari sau veți înființa propria societate?

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

detectiv particular
DorohoiNews.ro, 11-05-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Ofer spre inchiriere

Ofer spre inchiriere
Ofer spre inchiriere apartament cu doua camere decomandat in zona Olinescu cu centrala termica, mobilat. ...

Declar pierdut certificat de înregistrare fiscală

Declar pierdut certificat de înregistrare fiscală
Declarăm pierdut certificatul de înregistrare fiscală Seria A nr. 0387357, emis pentru CHIPER ...

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” împreună cu doamna ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul grupei FLUTURAȘII de la Grădiniță cu Program Prelungit  Ștefan cel Mare și Sfânt" ...

Închiriez garsonieră, zonă centrală

Închiriez garsonieră, zonă centrală
Inchiriez garsoniera zona centrala situata la parter str. Dumitrie Pompeiu relatii la Tel. 0748993952

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari
Vand avantajos loc de casa 992mp la iesire din Dorohoi - Pascari. Terenul dispune de gaz, apa, canal, ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro