Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
La sediul Instituției Prefectului - Județul Botoșani s-a desfășurat în după-amiaza zilei de joi, 19 mai 2022, o activitate de prevenire a faptelor antisociale în rândul elevilor, în cadrul campaniei „Adolescență fără delincvență”.
Activitatea intitulată „Misiune pentru Conștientizare” a fost organizată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, cu sprijinul doamnei subprefect Elena-Paula Cojocariu-Berențan, a doamnei Cristina Breșug, președintele Autorității Teritoriale de Ordine Publică Botoșani, a conducerii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani și a avut un caracter interactiv, discuțiile cu elevii fiind purtate pe teme precum prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională cu incidență în mediul școlar, riscurile consumului de substanțe interzise și a folosirii inadecvate a rețelelor de socializare, precum și noțiuni despre bullying și efectele acestuia.
Aproximativ 80 de elevi de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”, Liceul Tehnologic „Elie Radu”, Liceul Tehnologic „Petru Rareș”, Complexul de apartamente „Cireșarii” și Casa de tip familial „Lizuca”, însoțiți de cadre didactice, au purtat un dialog deschis cu jandarmii botoșăneni timp de 90 de minute.
Activitățile în cadrul campaniei vor fi organizate până la finalul anului școlar în curs, cu elevii de la diferite instituții de învățământ preuniversitar din județul Botoșani.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.