Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un bărbat dintr-o comună din județul Botoșani a fost găsit mort, duminică, 22 mai 2022, în propria locuință. Descoperirea macabră a fost făcută de o vecină a acestuia, care a mers să îl viziteze.
Potrivit unor surse judiciare, botoșăneanul, de 51 de ani, din comuna Pomârla, era cunoscut ca fiind consumatori de băuturi alcoolice.
Vecina acestuia a cerut ajutor, iar la fața locului au ajuns cadrele medicale, dar din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru el. Polițiștii au demarat o anchetă pentru „ucidere din culpă”, potrivit botosaninews.ro.
Trupul neînsuflețit al botoșăneanului a fost ridicat pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.