Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Pompierii botoșăneni împreună cu peste 4.000 de copii au sărbătorit copilăria cu tot ceea ce implică ea: joacă, zâmbete, îmbrățisări, curaj și educație.
Însoțiți de părinţi, bunici, profesori sau alături de prieteni mai mari, copiii au luat parte la activitățile organizate special pentru ei în parcarea din fața Prefecturii și pe Stadionul „Dinamo” din municipiul Botoșani, în parcul „Brazi, pe pietonalul „Grigore Ghica” și stadionul „1 Mai” din Dorohoi, pe Stadionul local Darabani, pe Stadionul orășenesc Bucecea și la Complexul Sportiv Săveni. O parte dintre misiuni au fost conduse de pompierul Sam.
Cei mici au asistat cu interes la exerciții demonstrative de stingere a incendiilor, de descarcerare, de salvare de la înălțime, de acordare a primului ajutor calificat, precum și la prezentarea tehnicii de intervenție din dotarea inspectoratului.
De la pirotehnicieni au primit sfaturi despre cum să se comporte în cazul în care descoperă muniție rămasă neexplodată, iar de la scafandrii ce trebuie să facă să nu ajungă în situații critice.
De asemenea, sub atenta supraveghere şi îndrumare a pompierilor, sărbătoriții au “testat” accesoriile din dotarea autospecialelor, au probat echipamentele salvatorilor, au urcat în bărci și s-au plimbat cu autoșenilata.
La Botoșani, Săveni și Dorohoi, cei mici și mari au răspuns bucuroși provocării de a parcurge trasee aplicative. Curajul, responsabilitatea şi mândria de a fi salvator s-a citit în ochii fiecărui copil care a participat la jocurile interactive.
Copiii care au fost prezenți la acțiunea din parcarea Prefecturii Botoșani au avut parte de mai multe surprize. Pentru prima dată, pompierii au improvizat și o tiroliană pentru copii, folosindu-se de autoplatforma de lucru la înălțime.
Sărbătoriți au fost și copiii cu sindrom Down, dar și cei din centrele de plasament din județ. Prezenți la activități, specialiștii din cadrul Inspecției de Prevenire le-au prezentat copiilor sfaturi despre cum să prevină sau cum să se comporte într-o situație de urgență, fie că este vorba despre incendiu, inundație, cutremur sau chiar de descoperirea muniției rămase neexplodate. Totodată au împărțit materiale informative din cadrul campaniilor naționale "Ai grija de cea mai mare grijă - siguranța copilului tău!", "R.I.S.C - Renunță. Improvizațiile Sunt Catastrofale!" și "Nu tremur la cutremur".
Mulțumim părinților, bunicilor și tuturor celor care v-au adus să ne bucurăm împreună de atâtea zâmbete și îmbrățișări, dar și colegilor pompieri, cadrele UPU – SMURD, pompierilor voluntari sau voluntarilor din cadrul programului național „Salvator din pasiune” care au organizat și creat momente atractive, de neuitat pentru cei mici și mari.
Acțiunile s-au desfășurat în perioada 31 mai - 3 iunie 2022.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.